Un ieșean se plânge că a fost păcălit la amanet, iar proprietara din Botoșani l-ar fi tratat ca pe ”ultimul om”

Un ieșean se plânge că a fost păcălit la amanet, iar proprietara din Botoșani l-ar fi tratat ca pe ”ultimul om”

   Foto: bzi.ro

Ieșeanul a depus reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, nemulțumit după ce ar fi fost ”păcălit” de reprezentanții unei unități comerciale.

„Nu scria pe contract dobânda când am semnat, dar eu mai fusesem în Tudor și știam că îmi aplică reducere, pentru că am acest card de fidelitate. Ei, amanetul din Galata mi-a pus capac”, susține Gheorghe C., clientul nemulțumit.

„Nu am înțeles de ce nu se aplică aceleași reguli la toate locațiile”

 

La locația de pe Strada Pantelimon Halipa, nr. 6, din Iași, i s-a aplicat o reducere mult mai mică. „Nu mi-au dat reducerea de 25%, ci de 8%. Am plătit 500 de lei, iar la cel din Tudor Vladimirescu, mai puțin, vreo 170 de lei. Deci nu am înțeles de ce nu se aplică aceleași reguli la toate locațiile. (…) Trebuie să fie la fel peste tot cu reducerile, indiferent de locația amanetului. Am sunat-o și pe doamna, care cred că are această firmă. Ea cred că este proprietara. Este din Botoșani. Nu știu exact cum o cheamă. Nu vă spun cum mi-a vorbit! Foarte arogant! De parcă eram ultimul om. A țipat! Mi-a spus că trebuia să citesc contractul și dacă l-am semnat, asta e. Am fost și am depus reclamație la OPC (n.r. – Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași)”, susține Gheorghe C., reclamant din Iași.

Bărbatul păgubit speră acum ca inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Iași să intervină după ce a fost la sediul instituției, unde a depus o reclamație.

Firma figurează cu cifră de afaceri 0, profit 0 și 0 angajați pentru perioada 2020-2024.

Reprezentanții firmei au transmis că vor verifica reclamația clientului.

„Pot doar să vă spun că domnul a beneficiat de discount și la o agenție, și la alta. Discount-urile sunt diferite. Apar pe chitanțe, pentru că sunt promoții diferite, pentru că sunt agenții diferite. Domnul are chitanțele unde scrie că are discount cu cardul de fidelitate de 8%, și la cealaltă locație este diferit”, au transmis, pentru bzi.ro, reprezentanții firmei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime vrea să facă trecerea la nivelul următor: "Am suficienți bani pentru…”

astăzi, 17:09

Valeriu Iftime a fost impresionat de portughezii care au venit în România în ultima perioadă și au avut rezultate. Filipe Coelho și Mario Felgueiras (Universitatea Craiova), Nuno ...

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...