Județul Botoșani, sub atenționare de Cod Galben de inundații!

Meteorologii au anunțat Cod galben de inundații pe râurile Jijioara, Miletin și afluenții acestora, până  la ora 12:00.

Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijioara, Miletin și afluenții acestora și au emis o atenționare pentru fenomene imediate de tip Cod Galben până astăzi, la ora 12:00.

Potrivit acestora, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE ATENȚIE.

 

În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

De asemenea, au fost înștiințate unitățile administrativ-teritoriale vizate cu privire la fenomenele prognozate.

Evoluţia acestora este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

-curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluvial;

 -nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...