Judecat pentru că furniza substanţe halucinogene!

Şi-a riscat libertatea pentru o mână de "iarbă" pe care urma să o vândă unor inconştienţi care se otrăvesc cu bună ştiinţă.

Este vorba de un tânăr din Botoşani, care a fost trimis în judecată de procurorii Biroului Teritorial Botoşani al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). În decembrie 2014, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, Marius M. a efectuat operaţiuni cu produse suspectibile a produce efecte psihoactive.

Mai exact, a procurat, importând de la o firmă din Spania, şi a transportat fără drept cantitatea de 200 de grame de fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă un produs susceptibil a produce efecte psihoactive, făcând parte din clasa paracanabinoizilor sintetici.

"Tânărul a fost depistat pe 9 decembrie 2014 de către jandarmi deţinând fără drept, asupra sa, astfel de bunuri, pe care le preluase de la firma de curierat şi le transprota la domiciliul său, urmând să le pună în vânzare sau să le ofere unor consumatori din anturajul său", spun anchetatorii botoşăneni.

Tânărul a fost trimis în judecată pentru efectuare fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

astăzi, 20:58

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...