Jandarmii vor fi cu ochii în patru privind măsurile anti-COVID, la hramul Mănăstirii și Sihăstriei din Vorona

Marți și miercuri, respectiv pe 8 și pe 9 septembrie a.c., jandarmii botoșăneni, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, vor asigura ordinea și siguranța publică la Hramul mănăstirii Vorona și Sihăstria Voronei, unde este așteptată prezența unui număr mare de credincioși, anunță Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ).

Forțele de ordine vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională și penală, aplanarea unor eventuale conflicte, dirijarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea incendiilor, potrivit competențelor.

„Recomandăm participanților să respecte indicațiile personalului Ministerului Afacerilor Interne, să sesizeze în cel mai scurt timp producerea unor fapte antisociale, să păstreze distanțarea fizică și să poarte masca de protecție, conform normelor sanitare în vigoare pe timpul stării de alertă”, transmit reprezentanții instituției.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox 3 noiembrie - Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima, Iosif şi Aitala; Aşezarea moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida

astăzi, 07:00

Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul au trăit în Persia, în vremea regelui Sapor al 2-lea (309-379), prigonitorul creştinilor, în vre...

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...