Jandarmii botoşăneni, chemaţi să intervină la bătăi şi pericole generate de câini agresivi!
Stiri Botosani Tuesday, 10 February 2015 ActualitatePe lângă acestea, s-au primit 309 solicitări interne, care au fost soluționate de jandarmi în cel mai scurt timp.
În total, 2259 de jandarmi au intervenit cu operativitate, pentru îndepărtarea stărilor de pericol și protejarea persoanelor, fiind luate măsurile legale faţă de cei care au încălcat prevederile legale, pornind de la sancţiuni contravenţionale şi până la întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală, în cazul constatării de infracţiuni.
În urma intervențiilor, au fost aplicate 153 de avertismente și 496 de amenzi contravenționale, în valoare de 120750 de lei, au fost confiscate bunuri în valoare de 280 de lei, iar 6 persoane au fost conduse la sediul poliției.
De asemenea , au fost întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii a 49 de infracțiuni, comise de 57 de autori.
Cele mai multe apeluri au sesizat agresiuni şi loviri, scandaluri în locuri publice, scandal în familie, ameninţări cu acte de violenţă, cazuri de tulburare a ordinii publice, precum şi situaţii de pericol, generate în special de câinii cu comportament agresiv.
În afara acestor situații, jandarmii au intervenit și în cadrul patrulelor mixte executate în cooperare cu lucrători de poliție la sesizările primite prin apel 112.
În perioada 05.09.2013 – 08.08.2014, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a desfășurat campania de informare, prevenire şi dialog social ,,Jandarmeria pe înţelesul tuturor. În cadrul celor 183 de activități preventive desfășurate în instituțiile de învățământ preuniversitar, elevii au fost informați cu privire la importanța apelării corecte a numărului 112 și a situațiilor în care o pot face, pentru a nu perturba activitatea acestui sistem.
Recomandăm cetăţenilor să apeleze cu încredere numărul 112, pentru a putea interveni în sprijinul acestora, în vederea asigurării unui climat civilizat de ordine şi siguranţă publică.
Sesizările cetățenilor vin în întâmpinarea scopului misiunilor specifice executate de efectivele de jandarmi, pe segmentul asigurării ordinii și liniștii publice și menținerii unei stări de normalitate.
Comunicat de presă Inspetoratul Judeţean de Jandarmi Botoşani
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO
Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...
”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO
Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...
IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!
Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.26 secunde