Îți pierzi răsuflarea când te întinzi în pat? Simptome neobișnuite care anunță o boală de inimă
Stiri Botosani Wednesday, 3 September 2014 ActualitateNu mai poţi respira când stai întins
Faptul că îţi pierzi răsuflarea când te afli în pat poate fi semnul unor afecţiuni cardiace, chiar dacă în restul timpului nu ai această problemă. Acest lucru apare pentru că sângele care s-a adunat în picioare în timpul zilei se redistribuie şi începe să se strângă în plămâni.
Ortopneea, aşa cum este cunoscută, apare atunci când inima nu pompează sânge în mod corect, "astfel că sângele începe să se adune în inimă şi în plămâni", explică doctorul John Dearing, chirurg la Spitalul Carrick Glen din Ayr. Potrivit lui John Dearing, pacienţii cu această afecţiune cred de obicei că ea apare doar pentru că nu sunt în formă.
Probleme în activitatea sexuală
Disfuncţia erectilă la bărbaţii sănătoşi ar putea fi un semn timpuriu de avertizare pentru afecţiuni cardiace. Disfuncţia erectilă a fost asociată creşterii cu 37 la sută a riscului de atac de cord şi boli arteriale în cazul bărbaţilor în vârstă de cel puţin 45 de ani, care nu au prezentat în trecut niciun alt caz de afecţiuni cardiace.
Nu te poţi apleca pentru a-ţi atinge degetele de la picioare
Inabilitatea de a-ţi mai atinge degetele de la picioare poate sugera uneori probleme cu inima, deşi cele mai multe persoane afectate de crampe la spate au tendinţa să creadă că au nevoie doar de mişcare şi yoga, este de părere profesorul Kochlar.
Cercetătorii de la Universitatea din Texas şi de la mai multe universităţi japoneze cred că flexibilitatea corpului reflectă flexibilitatea arterelor. Arterele suple lasă sângele să circule liber prin corp, în timp ce arterele fixe obligă inima la eforturi mai mari. De-a lungul timpului, acest lucru ar putea mări riscul de boli cardiace şi de atac de cord, scrie doctorulzilei.ro.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
„Din Liveni spre eternitate” – prima ediție a simpozionului cultural-artistic dedicat memoriei marilor personalități culturale ale Dorohoiului! (Foto)
Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, s-a desfășurat prima ediție a simpozionului cultural-artistic „Din Liveni spre eternitate&rdquo...
Codul Galben de vânt puternic a fost prelungit, sunt vizate mai multe localități din județul Botoșani!
Meteorologii au au emis o nouă atenționare Cod Galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabil până la ora 18:00. Vor fi intensificări ale vântului cu viteze la raf...
AJPIS Botoșani: Alocația de stat se acordă în continuare tinerilor care au împlinit 18 ani și urmează cursurile liceale sau profesionale în anul școlar 2026-2027
Odată cu începerea anului școlar 2026–2027, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani reamintește tinerilor care au împlinit vârsta de 18...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.82 secunde