O româncă angajată ca şoferiţă este personajul unui amplu articol din cotidianul Il Trentino. Călina Buju conduce un microbuz care face legătura dintre o casă de odihnă pentru bătrâni şi localitatea Trento. Cei pe care-i transportă s-au ataşat atât de mult de ea încât atunci când lipseşte, devin îngrijoraţi.
 
"Dacă lipsesc, e o dramă", spune Călina. Este căsătorită cu un conaţional, au o fiică, trăiesc aici de 13 ani. Şoferiţă la compania Peterlini, face cu microbuzul cursa "c", spre şi dinspre casa de odihnă din San Bartolomeo. Are permis adecvat cu care poate conduce orice în afară de tiruri. Adică ar putea conduce şi autobuze articulate.
 
Trentino Transporti are nouă şoferiţe şi tocmai una dintre acestea a fost cea care i-a sugerat Călinei să frecventeze cursurile necesare pentru a participa la examene şi a deveni şoferiţă profesionistă. Călina a sosit în Trentino cu contract de muncă la firma agricolă Melinda din Casez, ca sortator, în plină criză economică.
 
Apoi a lucrat câteva sezoane în hoteluri (soţul este grădinar), apoi s-a întors la muncile agricole. Din septembrie 2009 lucrează ca şofer la Peterlini. În trei ani a condus 200.000 de kilometri, fără să aibă nici cel mai mic accident sau vreo zgârietură pe microbuz, niciodată vreo supărare sau stări de nervi, mereu cu zâmbetul pe buze. Pe lângă faptul că ştie să se descurce pe străduţele înguste de pe munte, Călina a devenit preferata bătrânilor care se duc să-şi viziteze rudele sau amicii care trăiesc în casa de odihnă.
 
Anumiţi bătrâni se destăinuie şi îi povestesc "nefericirile" lor. Dacă din întâmplare nu este într-o zi pentru că are pauză de odihnă, a doua zi plouă cu întrebări, aproape dojenitoare, ale "fanilor" săi bătrâni. "De ce n-ai fost ieri? Ai fost bolnavă? Ai grijă te tine, te rog! Ah, era ziua ta de odihnă... Şi unde te-ai dus? Ce-ai făcut?". "Mie îmi place să conduc, îmi place când îmi fac complimente pentru cum conduc şi pentru răbdare. Oamenii de aici sunt splendizi şi îmi place la nebunie să le pot fi de ajutor".
 
La sfârşitul discuţiei cu reporterii, Călina spune povestea cea mai frumpasă: "Înainte să fac cursa "c" mă ocupam de serviciul pentru oaspeţi la asociaţia Anfass (pentru persoane cu dizabilităţi - n.r.), toţi mă iubeau, în special un domn care probabil avea 40 de ani. Când a sosit ultima mea zi la acel serviciu, după ce m-am dus să-l iau pe acest oaspete pentru a-l duce la destinaţie, i-am explicat că aceea era ultima mea cursă pentru el şi că, oricum, în viitor mă voi duce să-l vizitez. M-am întors şi acelui bărbat în scaun cu rotile şi cu privirea bună şi pierdută, pe care o au toţi oaspeţii Anfass, i s-au umezit ochii şi a început apoi să plângă".
 

Gazeta romaneasca, dupa Trentino - Corriere delle Alpi