Italia: Accident rutier teribil, cu cinci victime, printre care două tinere românce!

Italia: Accident rutier teribil, cu cinci victime, printre care două tinere românce!

   gazetaromaneasca.ro

O maşină Mercedes, cu cinci tineri la bord, s-a răsturnat într-un canal şi toţi ocupanţii au murit. Tragedia s-a produs sâmbătă, la Bagnoli di Sopra, în provincia Padova. Alarma la 112 a fost dată de un agricultor, care lucra cu tractorul pe un câmp din apropiere, şi a văzut maşina, un Mercedes clasa C, zburând în cursul de apă.

În scurt timp bătrânului i s-a alăturat şi un tânăr de 20 de ani care locuieşte la circa o sută de metri de locul accidentului şi care nu a ezitat să intre în apă pentru a încerca să-i salveze pe cei cinci tineri din interiorul maşinii. Dar nu a fost nimic de făcut: portierele nu se deschideau. La faţa locului au fost trimise ambulanţele şi autospecialele pompierilor cu echipa de scafandri din Vicenza.

În maşină erau cinci tineri, care aveau o întâlnire cu alţi amici, care îi aşteptau pe un teren de paintbal, la câţiva kilometri distanţă de locul dezastrului.

Maşina ar fi ieşit de pe carosabil în timp ce lua cu mare viteză o curbă la dreapta. Oamenii din localitate o definesc a fi o curbă blestemată, fiindcă şi alte vieţi au fost secerate în acel colţ de câmpie.

Pe asfalt nu era nicio urmă de frânare. După ce a rupt gardul de protecţie s-a răsturnat în canal. Nu era multă apă, însă suficientă cât să inunde complet habitaclul; faptul că maşina s-a răturnat a făcut ca celor cinci să le fie imposibil să se salveze.



Printre victime sunt şi Marina Carmen Ţiganu, 18 ani, româncă rezidentă la Padova, şi Jenica Ionela Popescu, 22 ani, româncă, rezidentă la Grisignano di Zocco.

La volan era cel mai în vârstă din grup, un marocan de 30 de ani. Erau colegi de muncă. S-au cunoscut la agenţia care le încredinţase vânzarea din uşă în uşă de contracte în contul societăţii Gascom din Padova, care furnizează gaz şi energie electrică în alternativă la Enel şi Acegas.

La câţiva kilometri distanţă, pe terenul de paintball, era un alt coleg care îi aştepta. Este vorba de Federico Bregolato, pasionat de acest sport şi decis să-i iniţieze şi pe cei cinci prieteni. Când şi-a dat seama de întârzierea consistentă a încercat să-i sune pe mobil, însă fără a primi vreun răspuns. În acel moment s-au urcat la volanul maşinii sale, încercând să parcurgă drumul înapoi şi ajungând la locul tragediei.

"Nu am pierdut 5 colegi de muncă, am pierdut 5 amici", a declarat răvăşit Federico Bregolato. "Ne cunoşteam de ani de zile, câţiva erau cu noi de mai mult timp, alţii de mai puţin – povesteşte emoţionat Federico -. Cele două fete intraseră de puţine luni în firmă, şi ele ca promoter, prezentate de alţii. Erau toţi tineri lipsiţi de griji, glumeam şi râdeam împreună. Aveau multe obiective în viaţă. Lucrul care te face să te simţi şi mai rău este acela că ceea ce trebuia să fie o zi splendidă, petrecută împreună, jucând sau pescuind aici în apropiere, s-a sfârşit în acest fel. Este un lucru inimaginabil".

Sursa: gazetaromaneasca.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au fost găsite minorele dispărute, în urmă cu o zi, din centrul de la Pomârla!

astăzi, 18:42

Cele trei fete, la data de 20 aprilie 2026, au plecat în mod voluntar, în loc necunoscut, de la Complexul de Servicii pentru Copilul aflat în dificultate „Speranța” Pom&...

Specialiști ai Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Botoșani, formare europeană la Madrid!

astăzi, 18:00

Trei cadre didactice din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Botoșani au participat recent la o mobilitate internațională desfășurată la Madrid, în perioad...

Mesajul unor foști colegi de activitate la moartea medicului Cristina Lăpușneanu: „Vă mulțumim pentru tot ce ați construit alături de noi”

astăzi, 17:11

Un medic din Botoșani s-a stins din viață prematur. Profesionist cu o carieră impresionantă, marcată de excelență și dedicate față de pacienți copii și adulți, dr. Cristina Nicoleta Lăp...

-->