Italia: A sedus o bătrână de 75 de ani şi a fugit cu banii ei
Stiri Botosani Saturday, 26 January 2013 ActualitateBărbatul, care se prezenta bine şi era deosebit de amabil, a făcut-o să-şi piardă capul pe bătrâna care se simţea deosebit de atrasă de acea persoană care îi dădea o senzaţie de siguranţă, cel puţin la nivel psihologic. Românul trebuie să fi înţeles din zbor situaţia şi a început să se gândească că ar fi avut mai mult succes - din punct de vedere economic - îngrijindu-se de relaţia cu bătrâna mai degrabă decât să se întreţină din banii oferiţi de trecători pentru concertele sale pe stradă.
Şi astfel muzicantul s-a împrietenit tot mai mult cu femeia de 75 de ani, propunându-se ca ajutor în casă, meseriaş la toate şi chiar amant de nedespărţit. Femeia le-a povestit anchetatorilor că s-a îndrăgostit şi că a fost răsplătită de partenerul său şi din punct de vedere sexual. Însă femeia de 75 de ani a fost determinată să bage tot mai mult mâna în portofel: mai întâi ca ajutor pentru plata chiriei vechiului apartament în care trăia singur, apoi pentru a cumpăra o maşină la mâna a doua, după pentru efectuarea unei serii de reparaţii mecanice, în final pentru cumpărarea unei maşini noi în valoare de 20.000 de euro.
Pe lângă alte sume acordate de femeie în numerar cu titlul de împrumut. De fapt, românul o convinsese că mai devreme sau mai târziu reprezentaţiile sale artistice vor obţine un succces notabil şi că va fi în măsură să restituie sumele împrumutate. În realitate românul a dispărut în neant pe 16 decembrie anul trecut după ce a încasat în total 65.000 de euro. În acel moment femeia şi-a dat seama că a fost înşelată şi l-a denunţat.
Procurorii au deschis o anchetă şi au dispus mai întâi o expertiză psihologică asupra bătrânei. A rezultat că victima înşelătoriei suferă de o tulburare cognitivă, cu consecinţe asupra capacităţii de evaluare a propriilor alegeri şi a comportamentului persoanelor. Românul, care este de negăsit, este acuzat în lipsă de înşelare a unei persoane cu infirmitate, pentru că a profitat de tulburările psihice ale femeii.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Reacția PNL, după ce Curtea de Apel a respins solicitarea lui Ilie Bolojan în ”Dosarul Congresul”: ”Nu schimbă direcția politică a PNL!”
Curtea de Apel București a respins, marți, 21 iulie, apelul formulat de Partidul Național Liberal împotriva hotărârii prin care au fost suspendate provizoriu efectele deciziei Consiliu...
Georgeta și Dumitru Silion, meșterii din Botoșani care au creat ”Maternitatea Păpușilor” - FOTO
În Tocileni, județul Botoșani, îi găsim pe meșterii populari (artizani) Georgeta și Dumitru Silion, cunoscuți și apreciați pentru confecționarea într-un mod unicat al păpu...
”Nu vă îndârjiți să faceți lumea mai bună, ci fiecare să se lepede de răul său!”
Întreabă cineva: a făcut religia lumea mai bună? A scăzut numărul criminalilor și prostituatelor de cînd avem religia în școli și mii de biserici? Nu. Nu a făcut-o. Pe...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.10 secunde