ISU Botoșani: Atenție la vinul aflat în proces de fermentare!

Odată cu venirea toamnei și după culegerea viilor, mulți dintre cetățeni pregătesc vinul în gospodării. În condițiile în care acesta nu este depozitat în spații corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot apărea incidente sau chiar tragedii.

Pentru a evita cazurile de intoxicaţie cu dioxid de carbon, acumulat în spații închise, pe timpul fermentării mustului, ISU Botoșani vă recomandă să:

-  nu puneţi mustul la fermentat în spaţii închise;

 

- nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilaţie corespunzătoare;

-   anunţaţi pe cineva că veţi intra într-o astfel de încăpere;

- verificaţi concentraţia de oxigen din încăperea în care intraţi, prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care se va stinge, înseamnă cu nu există suficient oxigen;

-  sunt mai susceptibili de a se intoxica cei cu probleme respiratorii, cardiace, neurologice.

- nu intraţi în încăperea în care există deja o victimă dacă nu aveți echipament de protecţie pentru că este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră;

-   sunaţi la 112 în astfel de situaţii.

Precizăm faptul că o persoană care a inhalat cantităţi mai mici de dioxid de carbon prezintă dureri de cap, greţuri - cu sau fără vărsături, ameţeli, tulburări de vedere, greutate în respiraţie. Dacă în aer gazul este în concentraţie foarte mare, persoana în cauză îşi pierde cunoştinţa în câteva minute, iar consecințele pot fi grave.

Este foarte important de ştiut că victima nu îşi dă seama că se intoxică deoarece dioxidul de carbon pe care îl emană vinul în timpul fermentării nu are culoare şi nici miros.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Arta în culorile toamnei” – creativitate, culoare și emoție la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești!

astăzi, 19:31

La Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, toamna a fost celebrată prin activitatea educativă și creativă „Arta în culorile toamnei”, finalizată printr-o expoziÈ...

Un șef de la Ocolul Silvic Botoșani a plecat la Ceruri: „Un om devotat trup și suflet pădurii”

astăzi, 19:09

Colegii și apropiații familiei spun că moartea sa este una „neașteptată și tragică”, dar și că a fost un „coleg cald, corect și un sprijin de nădejde.” Direcția ...

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...