Istoria Corului Armatei Rosii: Inghitit de Marea Neagra inainte de a sarbatori cu soldatii rusi victoria din Siria! - VIDEO

64 de membri ai Ansamblului Aleksandrov, marele Cor al Armatei Rosii, inclusiv conducatorul acestuia, Valeri Halilov, au murit duminica dupa ce avionul in care erau s-a prabusit in Marea Neagra.

Ansamblul Aleksandrov, marele Cor al Armatei Rosii, este un grup artistic militar din Rusia, alcatuit din cantareti, muzicieni si dansatori. 64 de membri ai Ansamblului Aleksandrov, inclusiv conducatorul acestuia, Valeri Halilov, au murit duminica dupa ce avionul in care erau s-a prabusit in Marea Neagra.

Artistii plecasera spre Siria, pentru a sustine un spectacol de Sarbatori la o baza aeriana rusa din Siria.

Citeste si TRAGEDIE de Craciun! Un avion rusesc s-a prăbușit în Marea Neagră. La bord se afla corul Alexandrov - VIDEO

Pentru a intelege faima de care se bucura acest ansamblu coral trebuie mers pe firul istoriei Rusiei si al fostei Uniuni Sovietice. Acest cor masculin a fost creat pentru a servi si a sustine interesele patriei, pentru "a ridica moralul trupelor" si pentru a stimula "idealul revolutionar" al tarii.

Ansamblul Aleksandrov al armatei terestre, a fost infiintat in 1928, sub tutela Ministerului Apararii Ruse, de Aleksandr Aleksandrov, cel care a compus majoritatea cantecelor Armatei Rosii. Este, de asemenea, primul ansamblu coral militar care a fost creat in lume.

Prima formula a Corului Armatei Rosii continea doar 12 soldati-artisti, care au sustinut primul lor spectacol pe 12 octombrie 1928, pe scena Casei Centrale a Armatei, sub conducerea lui Aleksandr Aleksandrov, un profesor de muzica de la Conservatorul din Moscova.

In 1929, Ansamblul Aleksandrov a efectuat un turneu in regiunile indepartate ale fostei U.R.S.S., pentru a sustine moralul trupelor implicate in construirea retelei de cai ferate din Extremul Orient.

In 1933, corul avea deja 300 de membri, repartizati in trei unitati: un cor masculin, o orchestra si un grup de dansatori. In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Corul Armatei Rosii a sustinut peste 1.500 de reprezentatii pe cele doua fronturi sovietice, pentru a ridica moralul soldatilor trimisi in lupta. "Razboiul Sacru" a fost unul dintre cele mai importante cantece din repertoriul corului din acea perioada.

In 1946, dupa moartea lui Aleksandr Aleksandrov, fiul acestuia, Boris Aleksandrov, a preluat functia de director muzical al corului, pe care a detinut-o pana in momentul retragerii sale din activitate, in anul 1987.

Corul si-a schimbat titulatura si a devenit Ansamblul Academic Aleksandrov de cantec si dans al Armatei ruse. El a fost dirijat de Viaceslav Korobko, iar coregrafia era asigurata de Leonid Kulikov.

Corul Aleksandrov, considerat cel mai mare ansamblu artistic din Rusia, este renumit pentru finetea si puritatea interpretarii muzicale academice. Aranjamentele muzicale ale ansamblului combina cu succes instrumentele populare rusesti - balalaica si acordeonul cu butoane - cu instrumente de suflat din metal si lemn.

Repertoriul acestui ansamblu coral include piese rusesti celebre, precum "Kalinka" si "Katiusha", dar si prelucrari ale unor piese internationale la fel de celebre, lansate de trupele The Beatles si Queen.

De-a lungul anilor, Corul Armatei Rosii a colaborat cu artisti de renume, precum Celine Dion, Jean-Jacques Goldman, Vincent Niclo, Julia Migenes, Laurent Gerra.

Din palmaresul ansamblului rusesc nu lipsesc momente artistice extraordinare, precum concertul din 2004 sustinut la Vatican, cu binecuvantarea Papei Ioan Paul al II-lea, si un concert din 2007, care a avut loc la sediul Aliantei Nord Atlantice (N.A.T.O) de la Bruxelles.

La inceputul anului 2014, Corul Armatei Rosii a facut senzatie in presa internationala, dupa ce a interpretat celebrul single "Get Lucky" al grupului electro-pop Daft Punk la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarna, organizate in 2014 la Soci. Evenimentul a fost vizionat de 3 miliarde de telespectatori din lumea intreaga.

Pe 1 ianuarie 2015, Corul Armatei Rosii a impresionat inca o data, sarbatorind Anul Nou cu un cover al celebrei piese "Happy", interpretata de artistul american Pharell Williams.

Popularitatea ansamblului i-a inspirat si pe alti artisti aflati in cautarea celebritatii. In 2013, o falsa trupa, care pretindea ca era Corul Armatei Rosii, a inregistrat un cover al cantecului "Skyfall", interpretat de Adele, iar videoclipul acelui cover, publicat pe platforma YouTube, a fost vizionat de mai multe mii de persoane.

Corul Armatei Rosii a sustinut concerte si in Romania, cele mai recent avand loc in septembrie 2015, la Cluj-Napoca, si in octombrie 2016, la Sala Palatului din Bucuresti.

Corul intentiona sa participe si la editia 2017 a Eurovision, programata sa se desfasoare in Ucraina. (SURSA ZIARE.COM)
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI