A scrie despre un profesor folosind imperfectul sau perfectul compus este un sacrilegiu. Pentru că un profesor nu era și nici nu a fost, ci Este, într-un prezent continuu, prin cei pe care i-a ajutat să fie oameni mai buni!

Unii dintre noi i-am fost elevi profesorului Constantin Manolache și îl știm drept un dascăl care și-a asumat apostolatul profesiei, ducându-și taina zâmbetului din colțul gurii, la vederea noastră, până în ultima clipă.

Alții i-am fost colegi și îl cunoaștem drept un prieten sensibil, dezinteresat de nimicurile care murdăresc prin atingerea lor o colectivitate, un prieten răbdător cu cei mai impulsivi, calm cu cei mai colerici, drept cu toată lumea. Unii l-am văzut prima oară în scaunul de inspector școlar general și îi mulțumim pentru că a pus, întotdeauna, interesul învățământului botoșanean înaintea intereselor personale, ale unora sau ale altora, îi mulțumim pentru că a continuat, in extenso, demersurile începute, odinioară, de Spiru Haret.

Alții l-am întâlnit pe când era vicepreședintele Consiliului Județean și îi rămânem recunoscători pentru că a dat deoparte formalismul steril și rigiditatea funcției publice, discutând cu fiecare dintre noi, receptiv mereu la suferințele noastre, la durerile noastre…
 
Astăzi, la fel ca ieri, domnul Profesor este alături de noi, prin cuvintele sale, prin generozitatea sa, prin caracterul său, prin noi, toți cei care îl cunoaștem. Astăzi, numai zâmbetul și vocea domnului Profesor par să lipsească… Par, doar, pentru că, în sufletele noastre, ele nu vor lipsi niciodată!
 
Drum-bun, domnule Profesor, și succes în noile lecții pe care le veți ține, undeva, într-un colț de rai!


Inspectoratul Școlar Județean Botoșani