Biserica inseamna adunare, obste, pentru ca nimeni nu se mantuieste singur, ci cu ajutorul lui Dumnezeu si impreuna cu ceilalti, si cu ajutorul celorlalti. Daca omul este o fiinta eminamente sociala, atunci Biserica este o institutie eminamente sociala, care isi are radacinile in cer, adica in Duhul Sfant.
Dar indata dupa intemeierea Bisericii si dupa aparitia primilor crestini, pentru ca deindata dupa cei trei mii s-au mai botezat inca doua mii, si cu acesti cinci mii a inceput practic Biserica, au inceput si diferentierile. Primii crestini erau indrumati de Sfintii Apostoli si duceau o viata curata, sfanta, fara prihana.
Se intalneau duminica si se impartaseau cu Sfintele Taine, dupa ce Sfintii Apostoli se rugau.
Dar ca orice societate omeneasca, si aceasta s-a dovedit imperfecta. Au inceput sa apara intre ei buni si mai buni, rai si mai rai. Iar daca citim sau recitim Epistolele Sf. Ap. Pavel, ne vom da seama ca aproape in fiecare comunitate crestina se ivea cate o defectiune. Pe de o parte, Pavel ii lauda pentru viata lor de sfintentie, de curatie morala, de credinta in Dumnezeu, de jertfelnicie, dar, pe de alta parte, ii dojenea pe cei ce se abateau de la morala sau de la credinta. Si existau si din acestia.
Am sa va dau primele exemple din vremea Sfintilor Apostoli, inainte de a aparea Pavel. Un exemplu de sfintentie - Sfantul Stefan, care cu atata curaj l-a marturisit pe Iisus Hristos si i-a mustrat pe cei care nu primeau invatatura cea noua, incat a fost omorat cu pietre in afara cetatii, ca un dusman al societatii.
El a fost intaiul mucenic sau martir al Bisericii lui Hristos si cu el a inceput sirul imens al nenumaratilor mucenici care aveau sa isi dea viata pentru credinta in Iisus Hristos, chiar pana in zilele noastre.
Dar a aparut si polul celalalt.
Daca a aparut un sfant, au aparut doi pacatosi. Sfintii Apostoli convenisera cu obstea ca nimeni sa nu aiba bunuri comune, ci toti sa isi puna bunurile la mijloc, fiecare bun sa fie al comunitatii.
Sa nu se creada ca era un fel de comunism, ci era comunitarism, in sensul ca, fiecare, deindata ce se convertea si primea botezul, accepta aceasta, ca sa puna totul la picioarele Apostolilor, si totul era distribuit in functie de trebuintele fiecaruia. Printre acestia se gaseau si doi soti care se numeau Anania si Safira.
Ei, atunci cand s-au hotarat sa isi aduca bunurile in fata Apostolilor, si-au pastrat, in ascuns, o parte din ele pentru ei. Si-au zis: “de ce sa dam noi chiar tot? Sa pastram si pentru noi.
Si, cand au ajuns in fata lui Petru, acesta, prin puterea lui Dumnezeu, a cunoscut ce facusera ei, si ei au fost pedepsiti cu moarte (de Dumnezeu - n. noastra) nu pentru ca isi oprisera ceva ce era al lor, ca era legitim sa isi opreasca, ci pentru ca, ne spune Sfanta Carte, mintisera Duhului Sfant. Trebuia sa spuna de la inceput - iata, am adus o parte din bunurile noastre, si o parte le-am pastrat pentru noi, pentru batranete, ca nu stim ce va fi.
Dar pentru ca nu au spus acest lucru, ci au pretins in fata Sf. Apostoli ca au depus totul, acesta a fost pacatul cel mare - minciuna. Si anume, minciuna impotriva Duhului Sfant, nu impotriva oamenilor.
Iata, deci, iubitii mei, ca au inceput diferentierile intre sfinti, asemenea lui Stefan, si intre pacatosi, mincinosi, asemenea acestor doi soti.
Si, mijlocul, cei care nu au ajuns nici sfinti, deasupra nivelului comun, si nici pacatosi, ci s-au mentinut pe o linie mediana.
IPS Bartolomeu Anania
