IPJ verifică situaţia de la Vlăsineşti, în cazul martorului care nu a mai ajuns la procesul şefului CJ Harghita!

IPJ verifică situaţia de la Vlăsineşti, în cazul martorului care nu a mai ajuns la procesul şefului CJ Harghita!

   Arhiva

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a declanșat verificări în legătură cu situația prezentată de presa centrală, conform căreia procesul președintelui Consiliului Județean Harghita a fost amânat, pe motiv că polițiștii de la Postul de Poliție din Vlăsinești nu au avut bani pentru combustibil pentru a duce un inculpat la Tribunalul din Harghita, acolo unde are loc procesul.

Potrivit reprezentanților IPJ, polițiștii de la Vlăsinești au adus la cunoștința inculpatului, Daniel Cristian Mandache, că există pe numele său un mandat de aducere, pentru data de 15 septembrie.

În ziua în care trebuia dus la instanță, potrivit reprezentanților IPJ, inculpatul nu a fost găsit la domiciliu. Soția acestuia le-a spus oamenilor legii că bărbatul este plecat în Suceava și va reveni la domiciliu la data de 18 septembrie.

"Au fost demarate verificări și s-a cerut procesul-verbal. Când polițiștii de la Vlăsinești au mers să execute mandatul persoana în cauză nu a fost gasită la domiciliu, sotia sa afirmand ca este in judetul Suceava, toate acestea fiind consemnate în procesul verbal care a fost trimis la instanță", a declarat cms. șef Gabriel Miron, din cadrul IPJ Botoșani.

Informația eronată cu privire la acest caz a fost lansată după ce inculpatul ar fi trimis o scrisoare în numele său în care menţiona că el nu deţine banii necesari pentru a face deplasarea şi că nici poliţia nu ar avea carburanţi, dar acest ultimul lucru nu a fost invocat niciodată de reprezentanţii IPJ.

"La nivelul Inspectoratulului de Poliție Județean Botoșani există stocuri de carburant necesare desfășurării în condiții optime a atribuțiilor de serviciu.  Precizăm faptul că organele de poliție și-au dus la îndeplinire întotdeauna obligațiile legale privind executarea mandatelor de aducere, nefiind nici un impediment de natură umană sau materială în desfășurarea acestor activități", a mai spus cms. șef Gabriel Miron. 

Citeste si Situaţie incredibilă! Procesul unui preşedinte de CJ, amânat, după ce poliţiştii botoşăneni nu au avut combustibil pentru transportul unui inculpat!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

astăzi, 17:35

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...

La 100 de ani și 40 de zile: Bunica Saveta a plecat la Domnul!

astăzi, 17:08

Pe 28 august, când rotunjea un secol de viață, comunitatea botoșăneană îi ura sănătate și zile liniștite alături de fiul său, Gheorghe Iavorenciuc. A trăit un secol de viaț...

Botoșănean ridicat pentru trafic de droguri de mare risc, prins cu capsule de vapat care conțineau substanțe stupefiante!

astăzi, 16:54

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism &ndas...