InvestiÈ›ia în educaÈ›ie comportă mai multe componente, dintre care menÈ›ionăm: o mai mare grijă pentru coerenÈ›a È™i corelativitatea cadrului legislativ cu cerinÈ›e È™i cu spiritul vremii, pregătirea È™i recrutarea unui corp profesoral de calitate, stimularea corectă a acestuia funcÈ›ie de implicare È™i performanță, dotarea corespunzătoare È™i asigurarea condiÈ›iilor materiale de funcÈ›ionare optimă a instituÈ›iilor È™colare, susÈ›inerea È™i stimularea copiilor cu potenÈ›ial intelectual È™i creativ, dezvoltarea unei reÈ›ele È™colare care să profesionalizeze tinerii în meserii È™i îndeletniciri competitive, promovarea unor pârghii corecte È™i transparente de recrutare È™i valorizare a competenÈ›elor formate în È™coală. Astfel de re-orientări presupun o alocare bugetară obligatorie în raport cu prescripÈ›iile legale È™i o utilizare responsabilă a acestor resurse. Ceea ce se poate obÈ›ine în plus, prin accesarea unor proiecte specifice, poate conduce la un plus de eficiență, de dezvoltare instituÈ›ională sau de gratificare diferenÈ›iată a celor care se implică în aceste activități.
InvestiÈ›ia în educaÈ›ie presupune dimensionarea unor programe de instruire serioase, flexibile, conectate la nevoile reale de dezvoltare individuală È™i socială. Ea atrage după sine responsabilitate decizională, încărcare corespunzătoare la nivel curricular (nici prea mult, dar nici prea puÈ›in, pentru a nu se ajunge la o devalorizare È™i diluare valorică a instruirii), criterii È™i filtre serioase de monitorizare È™i evaluare a rezultatelor educaÈ›iei. Nu trebuie uitat că etapa instruirii în viaÈ›a unui individ este una de încordare È™i efort spiritual, de motivaÈ›ie È™i dăruire, de dorință È™i cutezanță pentru a cuceri cunoaÈ™terea È™i cultura omenirii. Nu totul se poate accesa "prin joacă", iar deciziile privitoare la "ce" È™i "cât" se învață nu trebuie lăsate la discreÈ›ia educabililor. Sunt aspecte care se negociază È™i cu beneficiarii educaÈ›iei, dar, în mare parte, procesul proiectiv cade în sarcina specialiÈ™tilor care ar trebui interpelaÈ›i în mod prioritar, a decidenÈ›ilor informaÈ›i, a părinÈ›ilor interesaÈ›i, a responsabililor comunitari.
Se mai manifestă un simptom negativ în educaÈ›ie, cu consecinÈ›e catastrofice pe termen mediu È™i lung: ideologizarea sau politizarea unor decizii care ar trebui să rămână, de la un punct încolo, tehnice, didactice, psihopedagogice, bazate pe expertiză È™i studiu de impact, ale celor în cunoÈ™tință de cauză, privitoare la construcÈ›ia sau cuprinderea curriculară. Încep să-È™i dea cu părerea, ba chiar să facă presiuni, instanÈ›e sau persoane, în legătură cu oportunitatea unor tipuri de conÈ›inuturi sau acÈ›iuni educative (privitoare, de pildă, la prezenÈ›a educaÈ›iei religioase sau sexuale în È™coală). Un astfel de transfer al deciziei, din interiorul către exteriorul È™colii (parlament, partide politice, diferite organiste nonguvernamentale, exponenÈ›i ai societății civile etc.), amenință autonomia È™i neutralitatea ideologică a instituÈ›iei numită È™coală. În esență, È™coala este o entitate È™i o emanaÈ›ie a unei comunități date È™i este delegată de comunitate să transmită descendenÈ›ilor seturi de valori reprezentative pentru comunitatea respectivă È™i de care indivizii respectivi au nevoie în mod particular la un moment dat.
Școala, ca for inductor de capital cultural È™i sub aspect funcÈ›ional, nu trebuie privită global, ca o instituÈ›ie etatistă, ci ca o emanaÈ›ie a nevoilor unei comunități, ca o entitate descentrată în raport cu puterea statului, dar centrată în raport cu comunitatea de bază de care este legată È™i pe care o slujeÈ™te. Dacă se dovedeÈ™te că pentru buna funcÈ›ionare a corpusului comunitar respectiv este nevoie de educaÈ›ie religioasă de o anumită confesiune, de interiorizarea unor reguli morale sau de cunoÈ™tinÈ›e despre comportamentul sexual, de o formare pentru perpetuarea unor îndeletnici relevante pentru comunitate (olărit, È›esut, lemnărit, grădinărit etc.), atunci trebuie create condiÈ›iile, prin particularizarea programului educativ, ca acei copii sau tineri să-È™i însuÈ™ească metodic astfel de valori în È™coală. Decizia nu trebuie să fie a unui străin (un parlamentar, de pildă), ci trebuie luată de forul de conducere al unei È™coli, de părinÈ›i, de elevi, de comunitate, de factorii de putere locală. În materie de curriculum, È™coala trebuie să devină co-decizională în raport cu prescripÈ›iile ce vin de la centru (pentru că sunt È™i interese comune pentru naÈ›iune, popor, È›ară etc.). E nevoie de un partaj mai atent între ce prescrie statul în materie de core-curriculum (prin discipline obligatorii pentru întreaga populaÈ›ie a unui perimetru statal) È™i ce revine comunității È™colare în materie de delimitare a unei plaje curriculare particularizate, mai apropiată de nevoile specifice. O astfel de completitudine decizională ar risipi multe false probleme sau dispute politicianiste care încă mai persistă.
Pe de altă parte, asistăm la o scădere a încrederii în educaÈ›ie È™i folosul ei. Abandonul È™colar sau sub-realizarea È™colară se datorează nu numai condiÈ›iilor precare în care învață unii copii, ci È™i unui refuz voluntar de a se integra sau a continua un anumit parcurs È™colar. Apoi, nici parcurgerea sau certificarea ca atare nu garantează aproprierea unor competenÈ›e, precaritatea culturală sau chiar analfabetismul funcÈ›ional fiind întreÈ›inute de astfel de auto-amăgiri bazate pe obÈ›inerea de diplome. Nu deÈ›inerea certificatului este importantă, ci ceea ce acoperă acesta în ceea ce È™tie sau este în stare să facă posesorul diplomei. De multe ori, certificatul nu acoperă conduite anunÈ›ate de acesta, uneori acesta fiind procurat fraudulos sau cu eforturi formative minime. Criza se anunță È™i la nivelul încrederii în structurile È™i procedurile de certificare sau al valabilității unui parcurs formal. Până la urmă, proba formării urmează să fie verificată mai târziu printr-o validare concretă la nivelul practicilor socioeconomice în care va fi integrat deÈ›inătorul de diplomă.
Nu în ultimul rând, investiÈ›ia în educaÈ›ie reprezintă È™i o chestiune individuală, ce se decide la nivel de persoană sau familie. Până la a aÈ™tepta condiÈ›iile create de alÈ›ii, e bine să activezi propriile condiÈ›ii interne, să maximizezi È™i să extinzi limitele – intelectuale, materiale – purtate de fiecare. A-È›i lua instruirea în serios, a învăța din ce în ce mai mult, a te dedica studiului È™i chiar a sacrifica timp È™i resurse reprezintă strategii ce anunță È™i prefigurează succesul de mai târziu. Auto-motivarea È™i încrederea în puterea culturii rămân pe mai departe pârghii sigure care ne dinamizează, ne urcă, ne desăvârÈ™esc.
Prof. univ. dr. Constantin CUCOȘ
