"CredinÅ£a are un mare rol. Åži au fost multe alte operaÅ£ii la care ajutorul lui Dumnezeu a venit tainic. Pe medicii care nu văd lucrul ăsta nu-i acuz, doar îmi pare rău pentru ei. Åži mă rog să vină vremea ÅŸi ocazia ca să-ÅŸi dea seama că tot ceea ce face medicul este foarte puÅ£in".

Absolvent de Medicină la una dintre cele mai renumite universități americane, Standford, doctorul Ștefan Mindea a ajuns să fie cel mai tânăr ÅŸef din istoria secÈ›iei de neurochirurgie a spitalului acestei instituÈ›ii, la doar 36 de ani. A părăsit America È™i s-a întors acasă pentru a aduce speranță pacienÈ›ilor români care nu dispun de bani suficienÈ›i pentru a fi operaÈ›i în străinătate. Neurochirurgul Mindea este È™i diacon. Interviul cu el ne dezvăluie chipul unui om care È™i-a înÈ›eles viaÈ›a ca pe o continuă slujire lui Dumnezeu È™i aproapelui, ca pe un răspuns la întrebarea adresată chiar de el însuÈ™i: "Eu pentru cine mă jertfesc?".

– AÅ£i crescut în Statele Unite, unde aÈ›i studiat cu mare succes. Ce v-a determinat să vă întoarceÅ£i în Å£ara ale cărei origini le purtaÅ£i în fiinÅ£a dumneavoastră?

– A fost ceva neaÅŸteptat, să vă spun sincer. Am păstrat o legătură cu România. Veneam vara din patru în patru ani ÅŸi nu m-am aÅŸteptat la această ocazie, ca să revin în Å£ară în calitate de neurochirurg. Decizia a fost mai mult bazată pe faptul că am văzut într-adevăr o mare nevoie de neurochirurgi cu experienţă în străinătate. Metodele ÅŸi tehnicile moderne sunt foarte utile pacienÅ£ilor, mai ales tehnica miniinvazivă, care nu este doar o strategie de marketing, ci un lucru foarte real. Inciziile mici înseamnă risc de infecÅ£ie mai mic, înseamnă mai puÅ£ine medicamente È™i calmante, pacientul se externează mult mai repede ÅŸi reprezintă un beneficiu clar pentru bolnav în comparaÅ£ie cu intervenÅ£iile clasice. Aceasta, gândind în mod profesional. Pe de altă parte, eram asaltat ÅŸi de prietenii mei din România, care mi-au pus la dispoziÅ£ie vieÅ£ile martirilor din închisorile comuniste din România. Când am citit cartea despre viaÅ£a lui Valeriu Gafencu am rămas absolut ÅŸocat. Nu am crezut că poate fi posibil aÅŸa ceva, oameni de asemenea sacrificiu. VieÅ£ile unor astfel de oameni, sfinÅ£i, influenÅ£ează sufletul omului de azi. Cât de mult s-au luptat ei pentru Å£ara aceasta, cât de mult s-au jertfit pentru aproapele lor. Aceste idei m-au condus la întrebarea: eu pentru cine mă jertfesc? AÅŸa că împreună cu soÅ£ia mea ne-am tot gândit la ideea plecării în România din ce în ce mai mult, ÅŸi cu sprijin de la duhovnic ÅŸi alÅ£i prieteni am luat decizia întoarcerii acasă.

– Din perspectiva dumneavoastră, ce credeÅ£i că dă valoare vieÅ£ii unui om?

– În primul rând pot să vă spun ce nu dă valoare vieÅ£ii unui om. Ne ocupăm cu foarte multe lucruri în ziua de astăzi, vorbesc specific în calitate de medic. Avem în vedere pacienÅ£ii, lucrurile administrative. Mai există ÅŸi familia, facultatea, studenÅ£ii. Dar, dacă la suprafaţă toate acestea sunt foarte importante, importanÅ£a lor se reduce dacă omul nu păstrează o legătură cu Dumnezeu. PoÅ£i să faci foarte multe lucruri frumoase ÅŸi să crezi că asta e totul. PoÅ£i să pari că te străduieÅŸti pentru toÅ£i ÅŸi eÅŸti foarte darnic, dar dacă se pierde legătura cu Dumnezeu, dacă nu ai o credinţă adevărată, dacă nu-Å£i cercetezi credinÅ£a, degeaba le faci pe toate. Valoarea omului constă în a fi cât mai apropiat cu sufletul de Cel Care l-a creat. Exact ca un fiu care poate să meargă, să realizeze lucruri incredibile, dacă-ÅŸi pierde legătura cu părinÅ£ii, dacă nu ÅŸtie să-i preÅ£uiască pe cei care i-au dat viaţă, atunci realizările lui vor fi, nu vreau să zic în zadar, dar le va lipsi mult din esenţă. Valoarea unui om constă în râvna pe care o are pentru Creatorul său ÅŸi pentru a percepe aspectele importante din credinÅ£a lui. Din păcate, toÅ£i suntem foarte ocupaÅ£i, dar cercetăm în amănunt foarte puÅ£in ce înseamnă să fii ortodox. Åži aÅŸa ajungem să confundăm lucrurile. Am avut colegi în Statele Unite care îmi spuneau: Dacă eu sunt budist ÅŸi fac lucruri bune, care e problema? Încă o dată vreau să spun: nu intenÅ£ionez să judec pe alÅ£ii în credinÅ£a lor, ci doar vreau să subliniez importanÅ£a cunoaÅŸterii credinÅ£ei noastre.

– Cum aÅ£i ajuns să cunoaÅŸteÅ£i Biserica?

– Am fost în biserică de când pot să-mi aduc aminte, de mic copil. Ne ducea bunica noastră. PărinÅ£ii ne-au crescut, dar erau permanent la serviciu. Gândi­Å£i-vă, noi eram veniÅ£i în America, săraci, amărâÅ£i… bunica, care era o femeie foarte simplă, de la Å£ară, cu doar patru clase, din­tr-un sat mic, ne-a învăţat să fim buni, să fim oameni cu caracter. Ne spunea să nu judeci, să nu superi pe aproapele tău. Ideea de a posti tot de la ea am pri­mit-o. Åži aÅŸa am început să postim câte puÅ£in, de la 5-6 ani. Pur ÅŸi simplu ne spunea să dăm ÅŸi noi ceva lui Dumnezeu, să-i oferim un mic dar, o mică jertfă Lui, Care ne-a dat atâtea nouă. Ca ÅŸi copil mic, nu aveam ce să-i dăruiesc lui Dumnezeu. Dar ea spunea: Uite, în post, nu o să bem lapte, nu o să mâncăm carne. AÅŸa ne-am învăţat cu postul, care a devenit ceva foarte firesc. Aceste lucruri m-am luptat să le aplic în viaţă odată ce am crescut, apoi împreună cu soÅ£ia mea care este româncă, ortodoxă ÅŸi un mare sprijin.

Mă gândesc la alÅ£i români aflaÅ£i în străinătate care realizează foarte multe lucruri pe plan profesional, dar au familii destrămate. E păcat, identitatea românească se pierde, nu mai vorbesc de credinţă ÅŸi de alte valori. Consider o foarte mare binecuvântare faptul că am găsit o soÅ£ie româncă, ortodoxă, din comunitatea românească de acolo, din America, care m-a ajutat foarte mult. Se poate înainta duhovniceÅŸte ÅŸi fără un astfel de sprijin, fără o soÅ£ie în genul acesta, dar e foarte greu. Cred că este de 1.000 de ori mai greu. Dacă ai o soÅ£ie care habar n-are de credinţă, e dificil. Am văzut în SUA români căsătoriÅ£i cu japoneze, cu chinezoaice. Nu cred că le este foarte uÅŸor în familie. Se pierde identitatea. E ca ÅŸi cum în cafeaua asta pun jumătate apă. E clar că n-o să mai aibă acelaÅŸi conÅ£inut, acelaÅŸi gust.

– Ce reprezintă pentru dumneavoastră credinÅ£a în Hristos?

– CredinÅ£a în Hristos este esenÅ£a vieÅ£ii omului. Vă daÅ£i seama că, dacă pentru o clipă Dumnezeu nu ar fi în viaÅ£a noastră, toate ar fi fără un scop, fără un rost. Ar fi un fel de randomness (dezor­dine). Nimic nu ar fi important, viaÅ£a veÅŸnică nu ar exista. Degeaba a­juÅ£i pe altul. Ar fi total un haos. Cre­dinÅ£a în Hristos este esenÅ£ială pentru existenÅ£a noastră ca oameni.

– Cum credeÅ£i că se pot forma atitudini, caractere sănătoase în societatea românească? Nu ar trebui ca ÅŸi medicii să aibă o voce mai pregnantă în acest sens? Ce se poate face pentru a îndrepta situaÅ£ia de fapt, care este una destul de dificilă?

– În primul rând am observat un lucru. De multe ori, unii medici nu se pun în centrul discuÅ£iei atunci când este vorba despre religie, pentru că este ÅŸi termenul acesta "political correctness", încât în SUA, cel puÅ£in, nu puteai să vorbeÅŸti deschis despre Ortodoxie. Pentru că se putea să-l supăr pe catolicul, pe protestantul, pe chinezul sau ateul aflat alături de mine. E discutabilă această problemă. Dar mai e ceva, mulÅ£i nu au o voce, fiindcă le este teamă. Au teama de a fi văzuÅ£i habotnici sau neserioÅŸi ca specialiÅŸti, dacă tu ca medic crezi în lucruri care nu sunt dovezi ÅŸtiinÅ£ifice. Mai mult, consider că mai este o teamă. Există teama de a vorbi despre creÅŸtinism, tu însuÅ£i nefiind un model potrivit de creÅŸtin. PoÅ£i vorbi frumos despre Dumnezeu, iar oamenii să te vadă agitat, arogant, necinstit. Atunci nu se justifică numele tău de creÅŸtin. Aduci un deserviciu credinÅ£ei tale. Degeaba te duci la biserică, posteÅŸti, te rogi, te spo­vedeÅŸti, te împărtăşeÅŸti.

Chiar ÅŸi eu în America am simÅ£it de multe ori nevoia mărturisirii unor anumite lucruri. Dar consideram aÅŸa: Cum pot eu să ies în evidenţă cu acestea, fiindcă foarte uÅŸor, prin păcatele noastre, ÅŸi e nevoie doar de un moment de neatenÅ£ie când poÅ£i supăra pe cineva, putem fi acuzaÈ›i de a nu fi creÅŸtini buni. Acest lucru intimidează pe mulÅ£i oameni. Trebuie să înÅ£elegem că a fi ortodox înseamnă să ai o luptă permanentă în viaţă. E foarte important să înÅ£elegem aceasta. Nu putem crede că suntem cei mai buni, că n-o să avem cazuri cu probleme, că toÅ£i pacienÅ£ii vor fi mulÅ£umiÅ£i, ne vor iubi sau vor spune "Doctorul Mindea, vai, ce grozav!". Nu. Vor exista ÅŸi nemulÅ£umiÅ£i, vor fi ÅŸi cazuri grele, vor exista complicaÅ£ii. Sunt de înÅ£eles. Pe de altă parte, alÅ£ii simt că nu pot discuta anumite lucruri ce Å£in de ÅŸtiinţă cu certitudine pentru că nu sunt explicate în mod ÅŸtiinÅ£ific. Aceasta, încă o dată, demonstrează neÅŸtiinÅ£a medicului. Avem exemple foarte bune în medicina românească, pe profesorul Nicolae Paulescu, care a scris o carte întreagă pe acest subiect: a luat principiile ÅŸtiinÅ£ifice ÅŸi a demonstrat, pe baza lor, existenÅ£a unui Creator. Åži orice om, dacă stă puÅ£in să se gândească, ca un copil de 10 ani, îÅŸi dă seama că există un Creator. Un exemplu pe care îmi place foarte mult să-l dau colegilor mei care spun că sunt atei. Dacă eu scot din buzunar 10 monede ÅŸi le arunc pe jos, ele se împrăştie.

Dacă voi arunca de ori câte ori doriÅ£i dumneavoastră aceste monede, nu există matematic probabilitatea ca ele să se aÅŸeze de la sine una peste alta. Dacă niciodată monedele nu se vor ordona aÅŸa cum am spus, asta demonstrează randomness, dezordinea. În matematică, lucrurile care sunt posibile statistic au măcar teoretic posibilitatea de a se întâmpla, fie ÅŸi una la un miliard, la un triliard de ori, dar aici nu poate fi vorba nici măcar de aÅŸa ceva. Din hazard, din întâmplare nu poate ieÅŸi niciodată ceva ordonat de la sine.

– Cum aÅ£i caracteriza România după perioada petrecută aici, în Å£ară?

– Consider că România la ora actuală este într-un moment critic. Din ce în ce mai mult, unii caută să creeze dezbinare, să cultive exemplele urâte, să sublinieze doar răul ÅŸi nu scot în evidenţă sincer ÅŸi partea rea, dar ÅŸi partea bună a lucrurilor. Dacă omul este puÅ£in în dubiu sau mai slab în credinţă, deÅŸi nu ÅŸtiu cum se poate considera cineva acum puternic în credinţă, poate să se smintească foarte uÅŸor. Se simte, la fel ca în Statele Unite, dorinÅ£a de a dilua credinÅ£a, sau de a o reprezenta într-un mod neserios. Cum să te duci în fiecare săptămână la biserică? Doamne, iartă-mă, dar nu sunt călugăr.

– VorbiÅ£i despre rolul credinÅ£ei în derularea actului medical. În ce constă pregătirea dumneavoastră pentru operaÅ£ie? E vorba doar de studiu, tehnică, fler sau mai e nevoie ÅŸi de altceva, de rugăciune?

– E clar ca medic că trebuie să depăşeÅŸti anumite etape pentru a fi calificat ca să operezi pe cineva. Când ai depăşit aceste etape ÅŸi cunoÅŸti anatomia, cunoÅŸti boala, cunoÅŸti pacientul, ai luat decizia corectă, în sens ÅŸtiinÅ£ific ai nevoie ÅŸi de credinţă pentru a reuÅŸi în ceea ce vrei să faci. Eu personal acord un mare rol credinÅ£ei. Consider că uneori, ca medic, ÅŸi cred că acest lucru este valabil pentru orice doctor, întâmpinăm cazuri încât, pur ÅŸi simplu, nu ÅŸtim cum să procedăm. Să-l operăm pe acest pacient, are sens sau nu? Recuperarea va depăşi capacitatea lui, dacă vorbim despre cancer? În aceste cazuri, simplu, oricine îÅŸi poate da seama de rolul ÅŸi importanÅ£a credinÅ£ei. Eu uneori mă rog de când fac consultaÅ£ia până când iau decizia ca să operez un pacient ca să-mi lumineze Dumnezeu mintea pentru a nu opera pe cineva care poate nu ar rezista intervenÅ£iei chirurgicale sau ea nu ÅŸi-ar avea rost. Pe de altă parte, rugăciunea ajută foarte mult în timpul operaÅ£iei. Am avut cazuri foarte grele, complicate, pe care le-am făcut cu o anumită uÅŸurinţă pe care nu aveam cum să mi-o explic. Îmi amintesc când am operat o tumoare imensă la cineva, iar aceasta trebuia scoasă dintr-o bucată pentru a nu exista diseminare de celule în jur. Era prima dată când operam acest caz ÅŸi prima dată când se făcea o operaÅ£ie de acest gen la Standford. Am vorbit cu un medic din Japonia care făcuse 100 de astfel de operaÅ£ii într-o carieră de 40 de ani. Era o problemă foarte rară. Am sunat la un alt medic care operase 60 de cazuri până atunci. Le-am trimis RMN-ul. OperaÅ£ia dura cam 20 de ore! Trebuia anestezie puternică, pregătire minuÅ£ioasă.
Să vedeÅ£i ce s-a întâmplat! Locuiam în San Francisco. Am mers la racla Sfântului Ioan Maximovici. Åži acolo, Å£in minte foarte bine, m-am rugat foarte mult:
"Doamne, fă ceva. Nu vreau să fac cazul ăsta. Cred că mă depăşeşte. Nu vreau să fac boala mai grea pacientului!"
M-am dus la bolnavul cu pricina, un mare ÅŸef de la firma Apple, un chinez creÅŸtin, care se putea opera oriunde în lume, ÅŸi i-am zis:
"Problema dumneavoastră este una foarte complicată, cu care doar o mână de medici se ocupă. Eu vreau să vă spun lucrul acesta: Nu am mai operat asemenea cazuri. Am făcut cazuri complicate, dar nu ca acesta".
Omul s-a uitat la mine ÅŸi mi-a spus:
"Eu am încredere în dumneavoastră. Simt că o să vă descurcaÅ£i. Mă las în mâna dumneavoastră".
M-am speriat. Am zis:
"Doamne, să nu greşească omul ăsta!"
M-am pus serios pe treabă ÅŸi am cercetat toată literatura de specialitate, am luat legătura cu medicii respectivi. La acest caz se sângera cam 6-7 litri de sânge pe parcursul a 20 de ore. ImaginaÅ£i-vă că 5-6 litri de sânge sunt în corpul nostru. Trebuia deci transfuzat tot sângele pe care-l avea pacientul în el. Am făcut ÅŸi un Maslu pentru pacientul meu chinez, care era creÅŸtin. Am intrat în caz ÅŸi aÅŸa de uÅŸor, de simplu, s-a desfăşurat totul, încât am terminat cazul în jumătate din timpul necesar în mod obiÅŸnuit unei astfel de intervenÅ£ii, adică în 10 ore. Când am întrebat pe anestezist cât sânge am pierdut, nu mi-a venit să cred ce am auzit: 900 de mililitri. I-am spus:
"Măi, verificaÅ£i cum trebuie, că nu e glumă. Vă întreb pentru că vreau să ÅŸtiu cât s-a pierdut. VorbiÅ£i cu tura de mai înainte, nu cumva să fi uitat să noteze ceva".
Toată lumea mi-a răspuns:
"Da, e corect. AÅ£i pierdut în operaÅ£ie sub un litru de sânge".

Am avut conferinÅ£e la care am menÅ£ionat cazul ăsta, bineînÅ£eles nu în termenii în care vi l-am descris dumneavoastră, ÅŸi am avut medici care m-au acuzat că mint când le-am spus rezultatele operaÅ£iei survenite în urma rugăciunii. Vă spun, cu frică de Dumnezeu, aÅŸa a decurs operaÅ£ia. Altfel nu ai cum să explici. CredinÅ£a are un mare rol. Åži au fost multe alte operaÅ£ii la care ajutorul lui Dumnezeu a venit tainic. Pe medicii care nu văd lucrul ăsta nu-i acuz, doar îmi pare rău pentru ei. Åži mă rog să vină vremea ÅŸi ocazia ca să-ÅŸi dea seama că tot ceea ce face medicul este foarte puÅ£in. Iar asta cu tot respectul pentru doctori, profesori ÅŸi cine vreÅ£i dumneavoastră.

– Dacă ar fi să faceÅ£i profilul unui medic desăvârÅŸit, cum l-aÅ£i descrie?

– În primul rând, fără nici un dubiu, el ar trebui să aibă multă dragoste pentru pacient. Să se comporte cu bolnavul ca È™i cum s-ar purta cu el însuÈ™i. Apoi să fie exigent, să fie atent la detalii, să fie cu ochii în patru, răbdător. Al treilea lucru foarte important este să aibă cât mai multă smerenie, să înÈ›eleagă că alt medic care nu este la fel de renumit ca el poate să-i ofere un sfat, că È™i el poate învăța dintr-o carte, dintr-un articol. Să nu se încreadă foarte tare în el, în înÈ›elegerea lui. Dacă ai dragoste adevărată față de pacient, atenÈ›ie la detaliu È™i dorinÈ›a de a accepta să înveÈ›i din orice parte, poÈ›i să faci lucruri extraordinar de frumoase. Toate trebuie încununate de credință, pentru că toate se fac pentru Dumnezeu.

Ziarul Lumina/ Augustin Paunoiu

CITEȘTE ȘI: "Calendar ortodox, 9 martie: Sf. 40 de Mucenici din Sevastia"