Întâlnire româno – canadiană la Primăria municipiului Botoşani

  Primarul municipiului BOTOȘANI, Ovidiu PORTARIUC, s-a întâlnit ieri, 16 Iunie a.c., la sediul instituţiei Primăriei, cu reputatul profesor, microbiolog şi cercetător canadian de origine română, domnul Vania ATUDOREI, cetăţean de onoare al municipiului BOTOȘANI.

Vania Atudorei este unul dintre artizanii înfrăţirii municipiului Botoşani cu oraşul canadian Laval, înfrăţire care a avut loc în anul 2007.

  “Cu prilejul întâlnirii de ieri, s-au reafirmat de ambele părţi intenţiile de dezvoltare a cooperării stabilite prin protocolul de înfrăţire existent, dar şi deschiderea de noi perspective ale acestei cooperări. Ne gândim la posibilitatea ca unul dintre parcurile din municipiu să poarte numele oraşului canadian cu care suntem înfrăţiţi – Laval, a declarat primarul Ovidiu PORTARIUC.

De asemenea, cu prilejul aniversării în anul 2015 a 50 de ani de existenţă în actuala formă de organizare a oraşului Laval a fost lansată ideea vizitei unui ansamblu cultural botoşănean în Canada, în vederea susţinerii unui program de muzică românească, precum şi organizarea unei expoziţii de pictură a unor artişti plastici botoşăneni.

În calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Românilor din Laval, Vania Atudorei este un promotor al schimburilor culturale, dar şi un susţinător al tinerelor talente pentru care a contribuit nu de puţine ori la acordarea unor burse şi organizarea unor stagii de pregătire în diverse domenii ( chimie, biologie, arhitectură, muzică ).

Cu ocazia întâlnirii de ieri, primarul Ovidiu Portariuc l-a felicitat pe domnul Vania Atudorei pentru distincţia de Cavaler al Ordinului Palmes Académiques acordat de Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa - distincţie de prestigiu înfiinţată în anul 1808 de Napoleon, pe care domnia sa a primit-o la începutul acestui an.

Comunicat de presă

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...