Apărută la Editura Storia Books chiar în acest an, ”Carte de identitate” este o colecție de relatări despre fricile și complexele unei tinere femei care își depășește condiția, dar nu e pregătită emoțional să facă față succesului.
”Știam sigur că voi scrie la un moment dat cărți inspirate de întâmplări din viața mea”, mărturisește Sanda Nicola, ”dar nu eram hotărâtă dacă să mi le asum ca fiind experiențele mele sau să le pun în cârca unor personaje fictive. În cele din urmă, astă toamnă, când am avut o discuție foarte serioasă cu Adriana Muraru, editorul cărții mele, fondatoarea Storia Books, și cu soțul meu, am ajuns împreună la concluzia că adevărul ar putea sa-i ajute pe cei care citesc mai mult decât o pretinsă poveste imaginată.
Însă, când m-am apucat să scriu, nu aveam de gând să merg atât de departe, în cele mai întunecate locuri din mintea și din sufletul meu. De la un moment dat, cartea s-a scris cum a vrut ea.”
Fragment din carte:
„La 27 de ani fumam mult, dormeam puțin, mâncam rar și foarte prost, eram exaltată, foarte sociabilă, infernal de sociabilă. Voiam ca toată lumea să mă placă și consumam enorm de multă energie pentru asta. Azi am foarte puțină simpatie pentru cea care eram atunci. Plimbam de colo-colo, prin lume, răni și anxietăți pentru care nu căutam leac, ci doar maniera cea mai extravagantă de-a mă preface că nu există.
Când ajungeam acasă, între două evenimente mari, când nu mi se întâmpla nimic ieșit din comun, doar viața perfect normală, ieșeau la iveală furii și stări de vinovăție care se cățărau pe mine, sufocându-mă.
Din reporterul de succes nu mai rămânea decât copilul pe care tatăl său nu l-a dorit, fata care s-a simţit umilită de propria mamă, mama băiatului mort, nevasta care şi-a părăsit soţul. Hulpavi, demonii îşi cereau porţia lor de dramă şi nu se lăsau până nu mă vedeau jos, încovrigată pe podea, plângându-mi de milă. ”
Brandul Alexandria Librării face parte din grupul de firme cu capital integral autohton Alexandria Group. Cu o tradiție de peste 6 decenii de activitate în domeniul vânzărilor de carte și rechizite, rețeaua de librării Alexandria se distinge pe piața românească de profil și în mediul de afaceri românesc prin asumarea rolului de a promova adevărata cultură și elită românească dar și de a sprijini educația în România prin programe de reduceri acordate cadrelor didactice și elevilor din sistemul de învățământ românesc (Educard, Schoolcard Alexandria, Partener Card). Compania deține în acest moment 28 de librării în 12 județe din România: Suceava (punctul de plecare și centrul de management), Bacău, Botoşani, Iași, Vrancea, Buzău, Vâlcea, Arad, Neamț, Bistrița-Năsăud, Bihor și din iunie 2018 județul Galați, suprafața totală de vânzare fiind de peste 11.000 mp. În octombrie 2012, brandul Alexandria Librării a fost ales câştigător al programului Cel Mai Promiţător Brand Românesc, semn că există un potențial imens și insuficient exploatat pe piața de carte.
(comunicat Uvertura Mall).