Codul Rutier prevede reguli în ceea ce privește circulația pe drumurile publice, dar, totodată, și în ceea ce privește transportul ocupanților din autoturism. Fie că vorbim despre persoane, fie că este vorba despre necuvântătoare.
Chiar dacă vara este pe final, acest obicei, de a ne lua cu noi peste tot animalul de companie, chiar și în concediu, îl întâlnim zilnic și pe străzile din Botoșani. Despre cum circulăm în siguranță alături de cățel sau pisică, fără să ne punem în pericol viața noastră sau a celorlalți participanți la trafic, ne-a vorbit Viorel Teodorescu, instructor auto și managerul unei școli de șoferi în județul Botoșani.
„Găsești cățelul lipit de parbriz”
Reacția animăluțelor poate fi deseori diferită în funcție de situațiile care apar. Viorel Teodorescu, managerul unei școli de șoferi din Botoșani, a declarat pentru reporterii Știri.Botoșani.Ro că legislația este clară în ceea ce privește transportul animalelor de companie.
„Chiar ieri am văzut pe cineva în mașină cu un cățeluș care stătea pe bancheta din față, cu lăbuțele pe geam și cu capul afară. Ceea ce nu este corect, deoarece acel cățel se poate speria oricând, poate sări în brațele șoferului, iar acesta trage de volan stânga sau dreapta și atunci se întâmplă accidentul (...) Aici legea prevede în felul următor. Animalele de companie nu au voie în față, nici măcar ținute în brațe, nici măcar de ocupantul locului din față dreapta nu se poate”, a declarat Viorel Teodorescu, instructor auto și managerul unei școli de șoferi din Botoșani.
(Foto: Viorel Teodorescu, instructor auto și managerul unei școli de șoferi din Botoșani)
Potrivit acestuia, animalele de companie trebuie ținute obligatoriu pe bancheta din spate a mașinii într-o cușcă specială sau într-un ham. În ambele cazuri animalul trebuie legat la centura de siguranță a mașinii.
„Animalul de companie trebuie ținut pe bancheta din spate într-o cutie din aia din plastic cum ar fi o pisică sau un cățel de talie mai mică sau să fie legat cu un ham la centura de siguranță a mașinii. În funcție de mașină, dacă este un SUV sau o mașină mai mare, pot fi transportați în portbagaj într-o cușcă sau între portbagaj și bancheta din spate să existe un grilaj ca animalul de companie să nu poată sări. Obligatoriu trebuie legat. Și acea cușcă trebuie legată. Gândiți-vă că în momentul în care ești nevoit să execuți o frânare de urgență, ai pus frână, mașina se oprește, dar toate obiectele din mașină își continuă mișcarea. Atunci găsești cățelul sau pisica lipit de parbriz”, adaugă Viorel Teodorescu.
„Riscul de a-i pune în pericol și pe ceilalți este foarte mare”
Chiar dacă în oraș trebuie să se circule, legal, cu o viteză maximă de 50 de kilometri, sunt cazuri în care această regulă nu se respectă și viteza legală se depășește. Atunci, dacă noi circulăm peste limita legală și avem alte preocupări la volan nu mai reușim să reacționăm în timpul necesar în cazul în care în fața noastră apare un pieton sau o mașină frânează.
„În oraș se circulă cu o viteză de 50 de kilometri la oră, maximum, legal, așa ar trebui să se circule. La viteza asta într-o secundă noi parcurgem 13,88 metri. În timpul cât m-am uitat la cățel s-ar putea să dureze o secundă sau două și atunci eu nu observ în față. Îmi iese în față un copil, am trecere de pietoni, mă lovesc de mașinile staționate pe partea dreaptă. Riscul de a-i pune în pericol și pe ceilalți este foarte mare”, menționează Viorel Teodorescu.
Totodată, instructorul auto susține că toată lumea ar trebui să știe legea, chiar dacă la noi marea majoritate a oamenilor respectă anumite reguli doar de frica de a nu fi amendați.
„Toată lumea trebuie să știe legea. Nu trebuie ca legea să prevadă ceva, să ne gândim noi ce s-ar putea întâmpla. Așa e și cu centura de siguranță. Purtăm centură de siguranță de frică să nu ne amendeze Poliția. Nu, trebuie să conștientizăm importanța centurii. Că dacă nu avem centura putem să murim în mașină. Așa și cu animalul de companie. În momentul în care el sare prin mașină eu mă uit la el”, completează instructorul auto.
Pregătire temeinică înainte de a pleca la drum: „Trebuie să mă gândesc ce se poate întâmpla rău”
Sezonul concediilor este aproape de final, însă tot este important să știm cum este corect să ne echipăm mașina înainte de a pleca la drum.
De asemenea, pentru a fi în siguranță înainte de a pleca la drum trebuie să ne verificăm mașina. Viorel Teodorescu spune că este vorba despre o prevedere îndepărtată în această situație, adică să ne gândim la toate cazurile posibile pe care le-am putea întâlni pe traseu și ce am avea nevoie în acele situații.
„Îți pregătești mașina, mergi la un service să vezi dacă este bună din punct de vedere tehnic. Nu trebuie să așteptăm să vină ziua în care trebuie să facem ITP-ul la mașină. O verificăm și înainte de a pleca undeva, într-un concediu într-un weekend. Verificăm lichidele la mașină dacă avem antigel, lichid de frână, dacă avem ad blue, dacă avem carburant. Verificăm dacă avem toate dotările la mașină, trusă medicală, stingător, triunghiuri reflectorizante”, a mai adăugat Viorel Teodorescu.
Iarna mașina trebuie echipată din mai multe puncte de vedere. Este important să avem, pentru orice eventualitate, o găleată cu nisip, lopată, o legătură flexibilă pentru a fi tractați în caz de nevoie, pături, alimente reci, dar și altele.
„Este iarnă, îmi mai pun o găleată cu nisip, o lopată, o legătură flexibilă pentru a fi tractată în caz de ceva, o pătură, alimente reci în cazul în care rămâi pe undeva”, completează instructorul auto.
Totodată, este importantă și pregătirea șoferului înainte de a pleca la drum. Conducătorul auto trebuie să fie odihnit și nu trebuie să consume băuturi alcoolice. Sunt importante și pauzele de pe traseu.
„După aia mă pregătesc pe mine ca șofer. Trebuie să fiu odihnit, să am grijă ce consum înainte de a pleca la drum. Pe timpul deplasării trebuie să avem grijă ca la două ore să facem o pauză de 10 – 15 minute, facem câteva mișcări de înviorare, servim un pahar de apă, de cafea. Este altceva. Și să nu căutăm să conducem mai mult de opt ore într-o zi. Deja este prea mult, chiar cu pauzele necesare. Când pleci la un drum mai lung te gândești că mergi până în localitatea respectivă, unde mă opresc, îmi găsesc o cazare și a doua zi de dimineață merg mai departe. Trebuie să mă gândesc ce se poate întâmpla rău”, adaugă Teodorescu.
În final, Viorel Teodorescu, instructor auto și manager al unei școli de șoferi din Botoșani, subliniază cât de importantă este conducerea preventivă.
„Pe lângă mine care plec odihnit, îmi iau toate măsurile de siguranță, poate sunt persoane care nu fac asta. Atunci dacă sunt eu atent poate previn accidentul. Conducerea preventivă înseamnă să ai grijă și de ceilalți din trafic. Dacă ei greșesc atunci am eu grijă”, concluzionează instructorul.