Informații de la ITM pentru angajatorii botoșăneni, ce trebuie să facă! (Foto)

Dacă aceste aspecte nu sunt respectate de către angajatori, aceștia sunt pasibili de amendă de la 3.000 la 5.000 de lei.

Reprezentanții ITM Botoșani reamintesc angajatorilor faptul că prin H.G. nr. 295/2025 se instituie o nouă obligaţie în sarcina angajatorilor, să transmită în Registru şi suspendările în baza certificatelor medicale. Această obligaţie intervine de la data migrării la REGES-ONLINE.

Prin urmare, odată cu trecerea la REGES-ONLINE se transmit în Registru şi suspendările în baza certificatelor medicale, când transmiterea în Registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a certificatului de concediu medical. Se transmite data de început şi data de sfârşit a suspendării, precum şi temeiul legal, respectiv articolul din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicat și actualizat, în baza căruia are loc suspendarea.

 

Pentru a putea face dovada datei la care salariatul a prezentat certificatul medical, recomandăm să se stabilească o procedură internă privind înregistrarea şi circuitul certificatelor medicale în cadrul companiei astfel încât aceste documente să ajungă în timp util la persoana desemnată pentru transmiterea datelor în Registru.

Netransmiterea datelor privind cazurile de suspendare în baza certificatelor medicale în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării la angajator a certificatului de concediu medical constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 lei la 5000 lei pentru fiecare situaţie de suspendare neînregistrată în Registru.

Care sunt pașii procedurali care trebuie urmați pentru a înregistra un concediu medical în REGES-Online?

Pentru a înregistra un concediu medical pentru boală obișnuită în REGES-Online, trebuie să urmați următorii pași procedurali:

1. Intră în contul de angajator.

2. Mergi la rubrica Contracte.

3. Click pe opțiunea Suspendare, apoi din nou pe Suspendare.

4. Selectează angajatul care va intra în concediu medical.

5. Introdu Temeiul Legal pentru suspendarea contractului, specificând „Legea 53/2003, art. 50 lit. b) - Concediu pentru incapacitate temporara de munca”.

6. Introdu data de început a concediului și data de sfârșit.

7. La rubrica alte detalii, poți menționa (fără să fie obligatoriu)> seria și numărul certificatului medical, data emiterii acestuia sau data înregistrării .

8. Apasă pe butonul Înainte, care va afișa o sinteză a modificărilor.

9. Dacă toate datele sunt corecte, click pe butonul Trimitere.

Este important de reținut că, în cazul prelungirii unui concediu medical, sistemul REGES-Online permite fie modificarea suspendării existente, fie închiderea și redeschiderea suspendării pe baza noului certificat medical.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben la Botoșani: Ploi torențiale, vijelii și grindină până duminică dimineață!

astăzi, 10:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul galben de instabilitate atmosferică până mâine dimineață, la ora 08:00, pentru județul Botoșani. Se vor înregistra av...

Asta lovitură pentru FC Botoșani! Grecii îl vor acasă pe Giannis Anestis!

astăzi, 10:00

În octombrie 2024, FC Botoșani reușea să îl legitimeze pe portarul grec Giannis Anestis, fotbalist cu prezențe în Champions League. Născut pe 9 martie 1991, având 1.98 m ...

Dorohoian găsit mort la marginea drumului, au fost chemați urgent criminaliștii!

astăzi, 08:58

În această dimineață, în jurul orei 7.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați  cu privire la faptul ca un bărbat a fost găsit decedat, î...

-->