Inconştienţă: La volan fără permis şi având o concentraţie de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat!

La data de 14 iulie, în jurul orei 12.15, a fost oprit în trafic, pe DC 14, în localitatea Bozieni, oraşul Săveni, autoturismul condus de  Dumitru D. de 53 ani, din oraşul Deta, județul Timiş.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,21 mg/l alcool pur  în aerul expirat; ulterior, acesta a fost condus la Spitalul orășenesc Săveni, unde i-a fost recoltată o singură probă biologică de sânge, cea de-a doua fiind refuzată, în vederea stabilirii  alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, aceştia au constatat că Dumitru D. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.     

Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

În aceeaşi zi, în jurul orei 15.30, a fost depistat în trafic, pe DJ 294 B, în localitatea Ștefănești, autoturismul condus de Gheorghe Relu I. de 51 ani, din localitate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,08 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Budăi, atac la Ilie Bolojan: „Ați scumpit viața românilor!”

astăzi, 18:03

Deputatul PSD și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a lansat sâmbătă, 10 octombrie, un atac la adresa premierului interimar Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a majorat taxele È...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 16:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Doliu în Educație: A plecat spre eternitate o profesoară ”cu nume de floare, un suflet de o bunătate rară”!

astăzi, 15:17

Cu profundă tristețe și durere în suflet, comunitatea profesorilor anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost Violeta Manole, fost profesor de chimie la Scoala Generală nr 1 Săv...