Băiețelul, împreună cu sora sa, au mers la toaleta din curtea Grădinței nr. 2 din Sat Nou, comuna Todireni, fără a fi însoțiți însă de un adult. La ora la care s-a întâmplat incidentul, la grădiniță era una dintre cele două educatoare și femeia de serviciu. Băiețelul a intrat în toaleta, care este de tip turcesc, în imediata apropiere fiind și o fosă septică, aceasta, din spusele localnicilor, fiind acoperită cu o tablă. Din câte se pare, copilul a sărit peste acea tablă și a căzut în fosa care nu era în totalitate plină cu dejecții.
Surioara sa a fugit în grădiniță și a anunțat femeia de serviciu, care împreună cu educatoarea au încercat să îl scoată pe băiețel dar nu au reușit. În ajutor a sărit un bărbat care locuiește în apropiere, care l-a prins de mâini pe copil și l-a scos la suprafață.

Mama copilului, care locuiește la doar 300 de metri de grădiniță, spune că a fost anunțată cu întârziere de ceea ce s-a întâmplat, iar când a mers la unitatea școlară și-a găsit copilul ud și tremurând, și susține că educatoarea i-a recomadat să îi dea un paracetamol și să îl ducă la medicul de familie.

Îngrijorată de starea de sănătate a micuțului, mama a sunat la 112 și a solicitat o Ambulanță care să îl transporte la spital pentru investigații amănunțite. Tatăl copilului era în drum spre casă când a aflat de incident, acesta întorcându-se din Italia.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoşani au declanșat și ei o anchetă. Potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ, Ciprian Manolache, copilul ar fi trebuit însoțit la toaletă de ingrijitoare.
"Inspectorul teritorial se va deplasa la Liceul Tehnologic Todireni și în speță la Grădinița cu program normal de la Sat Nou, este o structură a Liceului Todireni, pentru a verifica ce s-a întâmplat acolo. A fost atenționată doamna directoare de la Liceul Todireni să ia toate măsurile ce se impun pentru preîntâmpinarea unei asemenea situații și să demareze o anchetă și să stabilească cauzele și vinovații", ne-a declarat Ciprian Manolache.
Incidentul este anchetat și de polițiști. Primarul și viceprimarul comunei Todireni au putut fi contactați pentru a-și exprima un punct de vedere vizavi de cele întâmplate, dar nici directoarea Liceului din localitate.







