Persoanele care efectuează operaţiuni de plată fără numerar, dar fără consimţământul titularului, cum ar fi prin carduri sau prin aplicaţii mobile virtuale, vor ajunge în spatele gratiilor.
În plus, victimele fraudelor informatice vor beneficia de asistenţă şi sprijin din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern şi adoptat luni de Senat.
Proiectul de lege are ca obiect modificarea definiţiei instrumentelor de plată fără numerar şi monedă electronică, adaptarea infracţiunilor ce presupun fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, inclusiv prin monede virtuale, precum şi adaptarea infracţiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronice la standardele impuse de prevederile Directivei ‘non-cash’, potrivit expunerii de motive, relatează g4media.ro.
Mai mult, proiectul a fost adoptat cu un amendament care prevede că victimele fraudelor informatice vor putea beneficia de asistenţă şi sprijin prin punctul operaţional de contact – Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la şapte ani”, prevede art.250 alin.1.
Proiectul de lege a fost aprobat ca urmare a aplicării Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European.