Începe bătălia pentru gradații de merit! Vezi câte gradații vor fi acordate pe fiecare disciplină!

Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a aprobat ponderea gradațiilor de merit care se vor acorda în acest an pentru personalul didactic și pentru personalul didactic auxiliar.
 
Pentru personalul didactic se vor acorda în total 146 de gradații, cele mai multe fiind pentru învățători, educatori și profesori de limbi moderne.

Pentru personalul didactic auxiliar se vor acorda 39 de gradații de merit, cele mai multe fiind pentru secretar.

“S-au revăzut toate persoanele care au ieșit la pensie și au avut gradație de merit. După ultimele date, în total vor fi 185 de gradații. Au mai apărut datorită ieșirii la pensie a unor persoane care nu și-au mai manifestat dorința de prelungire a activității sau ca urmare a unor decese", a declarat Mihaela Huncă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean.

Cadrele didactice care doresc gradație de merit pot depune dosarele în perioada 1-18 martie, iar lista cu punctajele în urma evaluării va fi aprobată între 16 și 17 mai.

Gradația de merit se acordă pentru o perioadă de 5 ani și reprezintă 25% din salariul de încadrare.

Vezi AICI ponderea gradațiilor pentru personalul didactic!

Vezi AICI ponderea gradațiilor pentru personalul didactic auxiliar!

 

Spune-ne opinia ta