Incendiu violent într-o gospodărie, totul a plecat de la un scurtcircuit!

Un incendiu violent a izbucnit, ieri după-amiază, într-o gospodărie din județul Botoșani. O magazie de lemne lipită de casă a luat foc și exista pericolul ca flăcările să se extindă.

S-a întâmplat în localitatea Corni. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corni. Aceștia au constatat faptul că ardeau anexa pe o suprafață de aproximativ 20 mp, bunurile din interiorul acesteia și o parte din acoperișul casei. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

-nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

-nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;

-nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

-nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;

-verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

-nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

”Să creștem generații sănătoase” – Proiect-pilot în județul Botoșani. Bogdan Suruciuc: ”Un demers care pune în centrul său copilul!”

astăzi, 07:57

În educație, rezultatele școlare sunt strâns legate de starea de bine a copiilor și adolescenților. Un elev care doarme suficient, se hrănește adecvat, face mișcare, își &ici...

Karakul Alb și Roz de Botoșani: Segment exclusivist pe piața globală a pielicelelor fine

astăzi, 07:30

Existența cererii și a oportunităților de valorificare superioară a pielicelelor fine de la rasa Karakul determină crescătorii să treacă de la comercializarea primară (lapte, carne), la prod...

Cum sunt femeile și bărbații

astăzi, 07:15

Barbatii sunt ca dispozitivele Bluetooth: Stau atasati de tine cand esti aproape, dar imediat ce te departezi, conexiunea se rupe si cauta noi dispozitive. Femeile sunt ca dispozitivele Wi-Fi: Caut...