Incendii generate de coşurile de fum necuraţate!

Au vrut să-şi încălzească locuinţele şi au făcut focul fără să se asigure că au coşurile de fum curăţate de funingine sau protejate termic faţă de materialele combustibile.

Această neglijenţă era să-i lase pe doi localnici din Nicşeni şi Blândeşti fără acoperiş deasupra capului. Evenimentele s-au produs în ultimele zece ore.
         
Pompierii au stins incendiile înainte ca flăcările să se extindă la bunurile din interior. Au fost salvate bunuri materiale în valoare de peste 45.000 lei.
          
Coşurile de fum defecte sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani în sezonul rece şi nu numai.  
          
Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să asigure protecţia termică faţă de acestea. Coşurile, indiferent de construcţia lor, trebuie curăţate de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

astăzi, 19:46

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...