Încă un tânăr implicat în accidentul din Bucecea a murit. Tragedia s-a produs la 200 de km/h

Un al doilea tânăr implicat în accidentul petrecut, miercuri dimineață, în localitatea Călinești, din orașul Bucecea, a decedat pe patul de spital. Conform unor surse judiciare, tragedia rutieră s-a produs pe fondul vitezei excesive. În mașină a fost găsită o sticlă de whisky.

Actualizare:

Polițiștii direcționați la fața locului au constatat că acul vitezometrului era oprit la 200 de km/h. Autoturismul lovise trei copaci. Bărbatul de 27 de ani pasager pe bancheta din spate este polițist.

Știre inițială:

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) a transmis că în autoturism se aflau trei bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un copac situat pe marginea tronsonului. În urma impactului, autovehiculul a fost proiectat înapoi pe șosea.

„În autoturismul izbit în copac erau două persoane încarcerate. A treia era în afara mașinii. Pompierii au scos pe cei doi tineri de pe scaunele din față. Toate victimele au fost preluate de echipajele SAJ. Pentru unul s-a declarat decesul, ceilalți doi, din care unul în stare gravă, sunt în drum spre spital”, a precizat inițial Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

Cei doi tineri care au murit în urma accidentului, au vârste de 20, respectiv 22 de ani. Bărbatul de 27 de ani se află în continuare în stare critică, fiind supus unor intervenții chirurgicale.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, fiind deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


 



 

 

Spune-ne opinia ta