Accident cumplit la Bucecea. Un tânăr a murit pe loc și alți doi au fost grav răniți (foto)

Un accident rutier mortal a avut loc, miercuri dimineață, în localitatea Călinești, din orașul Bucecea. Un tânăr a murit pe loc, iar alți doi au fost grav răniți, informează Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență (IJSU).

Potrivit sursei citate, în eveniment a fost implicată o singură mașină, în care se aflau trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 27 ani. Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul părăsind carosabilul și intrând în coliziune cu un copac situat pe marginea tronsonului. În urma impactului, autovehiculul a fost proiectat înapoi pe șosea.

La fața locului au fost direcționate o autospecială de descarcerare, una cu apă și spumă și trei ambulanțe.

„În autoturismul izbit în copac erau două persoane încarcerate. A treia era în afara mașinii. Pompierii au scos pe cei doi tineri de pe scaunele din față. Toate victimele au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean. Pentru unul s-a declarat decesul, ceilalți doi, din care unul în stare gravă, sunt în drum spre spital”, a precizat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al IJSU Botoșani.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, fiind deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.






 

 

Spune-ne opinia ta