Încă o tragedie în județ! O femeie a murit în această după-amiază într-un accident la Unțeni! Galerie Foto

O femeie de 48 de ani a murit într-un grav accident rutier care a avut loc sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14.00.

Incidentul s-a petrecut pe drumul ce leagă localităţile Unţeni de Burleşti, unde o autoutilitară Volkswagen Transporter, condusă de un bărbat, a derapat pe drumul acoperit cu pietriş din cauza vitezei şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat pe o parte.

O femeie de 48 de ani, pasageră pe locul din dreapta, a suferit mai multe traumatisme, după impactul cu copacul, dar şi după ce mai mulţi saci cu grăunţe, care se aflau în spatele maşinii, s-au răsturnat în interiorul habitaclului.

 

La faţa locului au sosit echipaje de descarcerare şi echipajul de terapie intensivă mobilă, femeia fiind scoasă din fiarele contorsionate ale maşinii şi preluată de cadrele medicale.

Din cauza traumatismelor severe suferite, medicul de pe ambulanţa SMURD a decis ca intervenţia medicală să se facă la locul accidentului, mai mulţi pompieri ridicând câteva foi de cort în jurul victimei pentru ca aceasta să poată fi intubată şi resuscitată.

Din păcate, însă, rănile femeii au fost mult prea severe.






 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănenii sunt așteptați la atelierele de pictură pe sticlă „Dimineți de ianuarie la muzeu”!

astăzi, 11:59

Continuând seria atelierelor dedicate adulților, atât începători, cât și cu experiență artistică, Muzeul Județean Botoșani vă invită, pe data de 25 ianuarie 2026, &ic...

ITM anunță controale la angajatorii botoșăneni, în sezonul rece!

astăzi, 11:30

Având în vedere fapul ca in perioada de iarnă, pe teritoriul Romaniei, se manifestă temperaturi scazute extreme, in special in intervalul ianuarie 2026 – martie 2026, conform aten...

Miron a semnat după ce a intrat în ultimele şase luni de contract cu FC Botoşani! Iftime: "Jos pălăria!”

astăzi, 10:31

FC Botoşani îşi asigură continuitatea în defensivă. Andrei Miron (31 de ani), unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lot şi liderul vestiarului, a ajuns la un acord pentru p...