Încă un accident s-a produs în această după amiază, la Huțani!

Încă un accident s-a produs în această după amiază. 

Nu mai puțin de zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma șocului suferit după un carambol în trafic, în timp ce una a fost rănită.

Accidentul s-a produs pe drumul național Botoșani - Suceava, în dreptul localității Huțani.

Un bărbat,de 68 de ani, care conducea o mașină înmatriculată în Lituania, și care se îndrepta spre municipiul Botoșani, imediat după podul de la Huțani, în dreptul curbei, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.

 

În mișcare, a lovit un microbuz care circula regulamentar - este vorba de cursa regulată Botoșani - Vatra Dornei, după care a ricoșat într-o altă mașină care era staționată pe marginea drumului.

Una din persoanele aflate în microbuz a avut nevoie de îngrijiri medicale, în timp ce celelalte au suferit atacuri de panică în urma impactului.

Circulația a fost oprită pe ambele sensuri de drum, iar la fața locului au ajuns și polițiștii care desfășoară cercetări pentru a se stabili exact cum s-a produs accidentul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apare o nouă zi liberă în România: Se va acorda unei categorii de salariați, la cerere!

astăzi, 19:10

O inițiativă legislativă recent depusă la Senat prevede acordarea unei zile libere la cerere părinților pentru a-și însoți copiii la festivitatea de deschidere a anului școlar. Proi...

„Povestea peștișorului de aur”, pe scena Teatrului „Vasilache”!

astăzi, 18:11

Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”  prezintă  joi, 6 noiembrie 2025, de la ora 18:00, dar şi duminică, 9 noiembrie 2025, de la orele 11:00 şi 12:30, spectacolul &nb...

Botoșani: Agenți economici amendați sau cu activitatea suspendată, în urma controalelor Poliției Economice!

astăzi, 16:59

În perioada 21 – 31 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități de prevenire și combatere a ilegalitățil...