Dreptul salariatului de a primi contravaloarea în bani a zilelor de concediu neefectuat „supraviețuiește” dacă din vina angajatorului nu s-au putut efectua zilele de concediu restante. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și a devenit de ieri obligatorie pentru toate instanțele din România, după publicarea ei în Monitorul Oficial.
Problema a fost ridicată de un fost procuror care a cerut să i se plătească un număr cumulat de 146 de zile de concediu neefectuat în perioada 2008 - 2020, pentru perioadele în care a fost angajat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și la CSM.
Tribunalul București a considerat că termenul s-a prescris, așa că procurorul a continuat să-și ceară dreptul în instanță și a atacat decizia nefavorabilă cu apel, potrivit stiripesurse.ro.
Dosarul a ajuns pe masa Înaltei Curți care s-a pronunțat în luna martie și a publicat decizia pe 11 august în Monitorul Oficial.
Ce a decis ÎCCJ în privința zilelor de concediu neefectuate
Codul Muncii prevede că în cazul în care salariatul nu poate efectua concediul de odihnă anual la care are dreptul într-un an calendaristic:
1.Angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor
2.Este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
3.Dreptul angajatului de a-și cere plata zilelelor de concediu neefectuate se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterea dreptului la acțiune
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ICCJ a decis că:
a) Termenul de prescripție de 3 ani, în cazul cererilor de compensare în bani a zilelelor de concediu neefectuate până la încetarea raporturilor de muncă/de serviciu începe să curgă de la momentul încetării raportului de muncă.
b) Pentru intervalul care depășește termenul de report de 18 luni, dreptul de a obține compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă subzistă atunci când angajatorul nu a oferit în mod efectiv angajatului posibilitatea de a exercita acest drept și, respectiv, nu există atunci când angajatul s-a abținut să își efectueze concediul anual plătit, deși i s-a oferit această posibilitate.
Interpretările completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ devin obligatorii pentru toate instanțele din România din momentul publicării lor în Monitorul Oficial. Decizia Înaltei Curți s-a publicat pe 11 august.
Cele două situații care pot apărea în practică
Astfel, dreptul la zilelele de concediu neefectuat nu se „stinge” dacă este vina angajatorului că angajatul nu a putut să-și recupereze „în natură” zilele de concediu neefectuate.
Pe de altă parte, angajatul nu mai poate pretinde plata zilelor de concediu neefectuate dacă angajatorul i-a oferit posibilitatea să-și recupereze zilele de concediu și angajatul a refuzat.
Care este intepretarea Curții de Justiție a UE
Înalta Curte a arătat în cuprinsul deciziei că există cinci dosare în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) „dă o interpretare extinsă și mai favorabilă exercitării dreptului la concediu de odihnă, respectiv compensării celui neefectuat după momentul încetării raportului de muncă, cu condiția ca din verificările efectuate să nu rezulte existența unui culpe a salariatului care a refuzat nejustificat oferta/programarea stabilită de comun acord cu angajatorul”.
Conform CJUE, dreptul la zilele de concediu plătit „nu se poate stinge la expirarea perioadei de referință și/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul național în cazul în care lucrătorul nu a fost în măsură să își efectueze concediul”.
„Angajatorul este cel obligat să se asigure în mod concret și pe deplin transparent că lucrătorul este efectiv în măsură să își efectueze concediul anual plătit, invitându-l, dacă este necesar în mod formal, să facă acest lucru și informându-l, în același timp, în mod precis și la timp, cu privire la faptul că, dacă nu îl efectuează, acesta va fi pierdut la sfârșitul perioadei de referință sau al unei perioade de report autorizate sau nu va mai putea fi înlocuit de o indemnizație financiară”, conform jurisprudenței CJUE.
În schimb, angajatul își pierde acest drept în cazul în care „s-a abținut să își efectueze concediul anual plătit în mod deliberat și în cunoștință de cauză cu privire la consecințele care decurg din aceasta, după ce i s-a oferit posibilitatea de a-și exercita în mod efectiv dreptul la concediu”.
„În situațiile în care culpa angajatorului este certă sau dacă acesta nu reușește să facă dovada culpei salariatului în neefectuarea concediului, soluția C.J.U.E. este în sensul supraviețuirii dreptului la concediu, indiferent de componenta sa nepatrimonială sau patrimonială și indiferent de perioada legală de referință sau report”, conform ÎCCJ.