Locuitorii din mai multe comune din judeţul Botoşani nu au medic de familie, iar pentru ei epidemia de coronavirus reprezintă o ameninţare constantă. Potrivit directorului Casei de Asigurări de Sănătate Botoşani, Carmen Nicolau, şase unităţi administrativ-teritoriale - Avrămeni, Adăşeni, Conceşti, Dimăcheni şi Drăguşeni, Manoleasa - nu au propriile cabinete de medicină de familie.
Mulţi dintre ei au încercat să se înscrie pe listele medicilor de familie din comunele limitrofe, însă, în contextul actual, serviciile medicale care le sunt oferite sunt la un nivel minimal.
Medicii de familie susţin că abia fac faţă volumului mare de activitate de la cabinetele din comunele pe care le deservesc în baza contractelor încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar posibilităţile de a se deplasa în satele vecine sunt foarte mici. În plus, ei afirmă că, pe fondul epidemiei de COVID-19, le este foarte greu să consulte pacienţi pe care nu îi cunosc şi despre care nu deţin informaţii.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei, toţi au spus că e greu acum să preiei un sat, o zonă necunoscută, pentru că nu ştii cine sunt pacienţii. Pacienţii încă mint. Ei declară că nu au fost în străinătate, dar uită să spună că au fost la spital la Suceava", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Colegiului Medicilor din Botoşani, Didi Moşneguţu.
Primarul comunei Manoleasa, Cristinel Aroşculesei, spune că a făcut demersuri repetate pentru găsirea unui medic care să asigure servicii pentru localnici, însă nici autorităţile sanitare judeţene, nici cele naţionale nu au găsit soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. El se plânge nu doar că nu are cine să asigure consultaţii de urgenţă pentru locuitorii comunei, ci şi de faptul că nu există un medic care să emită un certificat de deces, atunci când este cazul, sau o reţetă pentru pacienţii care au deja un diagnostic şi au nevoie de tratament continuu.
„Cei în vârstă, iar satele sunt îmbătrânite, nu au medic. O să moară oamenii ăştia cu zile, cum se spune. Nici nu vreau să mă gândesc să apară aşa ceva (n.r. - un focar de coronavirus) aici, că nici nu ştii cu cine să te duci la om", a subliniat primarul din Manoleasa.
În plină epidemie de coronavirus, locuitorii din şase comune din Botoșani nu au medic de familie
Stiri Botosani Wednesday, 1 April 2020 ActualitateVezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Fiecare secundă contează: Ajutor acordat de jandarmii botoșăneni în cazul unui accident rutier!
Ceea ce părea o misiune obișnuită de patrulare s-a transformat într-o intervenție în care jandarmii au oferit sprijin persoanelor implicate într-un accident rutier. Pe timpul ...
Pe noi cine ne apără? Cum au ajuns locuitorii din Moldova singurii din România fără escadrilă de avioane de vânătoare!
Cea mai apropiată bază aeriană de pe care decolează avioanele F-16 în misiunile de poliție aeriană se află la Câmpia Turzii, la 290 de kilometri de Iași. Este o vulnerabilitate a R...
Atenție în trafic! Meteorologii au emis Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani!
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 09:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.92 secunde