IMPRESIONANT: Asta da vedetă! Jos pălăria!
Stiri Botosani Wednesday, 29 October 2014 ActualitateE vorba despre Keanu Reeves, cunoscut mai ales pentru Matrix. Succesul fenomenal al trilogiei l-a propulsat în categoria celor mai bine plătiți actori de la Hollywood. Dar nu și al celor mai fericiți. De altfel, mass media de peste ocean folosește de multe ori cuvântul "trist" atunci când se referă la el. Și am văzut mai sus și de ce. Cu toate astea, nu pierde nicio ocazie de a dărui celor din jur . A făcut cadou echipei care a lucrat la Matrix o sumă colosală (75 de milioane de dolari) pentru că, după cum spune el glumind, "l-au făcut să arate bine". Asta după ce oferise fiecărui cascador cu care a colaborat în timpul filmărilor din Australia câte o motocicletă Harley Davidson, de 9000 de dolari. Când lucra la The Lake House, a auzit din întâmplare o discuție între două garderobiere. Una se plângea că-și va pierde casa dacă nu plătește douăzeci de mii de dolari. În aceeași zi, Keanu i-a transferat femeii în cont suma respectivă. Și a donat foarte mulți bani spitalelor care tratează leucemia. Este printre singurele supervedete care trăiește într-un apartament relativ modest, și nu într-un conac.
În 2010, câteva fotografii au făcut înconjurul lumii. De ziua lui, Keanu a intrat într-o cofetărie și și-a luat o brioșă cu o singură lumânare pe ea. Pe care a mâncat-o chiar în fața localului, oferind câte o cafea trecătorilor care se opreau să-i vorbească. Mulți au crezut atunci că ceva nu este în regulă cu el. Alți au înțeles, însă, că e felul lui de a-și serba aniversarea alături de oameni obișnuiți.
Dar vă invit să vedeți principalul motiv pentru care am scris acest articol, ne îndeamnă Radu Herjeu (vezi video):
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!
În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...
Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO
În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...
Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”
Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.79 secunde