Impozit forfetar din aprilie în turism şi la restaurante. Cât vor plăti hotelurile
Stiri Botosani Thursday, 14 February 2013 Actualitate"În comisia în care se discută impozitul forfetar s-a discutat că se doreşte aplicarea unui program pilot pentru un an pentru anumite categorii de servicii. Aceste categorii sunt hoteluri, pensiuni, restaurante, baruri, cafenele. Cel mai probabil acest program pilot se va introduce de la sfârşitul lunii martie, până în decembrie", a declarat într-o conferinţă de presă Florin Pârvu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR). El a arătat că această măsură vine la presiunea mediului de afaceri, care cere autorităţilor măsuri prin care să dispară concurenţa neloială.
"Este nevoie să se introducă un impozit de aducere la acelaşi numitor comun a companiilor care desfăşoară aceeaşi activitate. Este foarte clar că nu toţi plătesc taxele. Deşi marile lanţuri de hoteluri se află în topul celor mai mari companii din România după cifra de afaceri, dar niciunul în cel al celor mai mari contribuabili la buget", a spus Florea.
Reprezentantul CNIPMMR a arătat că analizele companiilor din turism dar şi ale autorităţilor au arătat că un hotel de 3-4 stele ar trebui să plătească în urma introducerii acestui impozit 130 de euro/an/cameră sau 60-65 euro/an/pat. Pentru o pensiune la mare, impozitul ar ajunge la 60-70 de euro/an/cameră sau 30-35 euro/an/pat. "Dacă s-ar introduce acest proiect pilot, în loc să se încaseze 39 milioane de euro la buget din impozitarea acestor activităţi se vor colecta 58 milioane de euro. Este o creştere foarte mare", a adăugat Florea.
CNIPMMR a propus autorităţilor ca pe lângă amplasament, sezonalitate sau vad comercial, la stabilirea impozitului forfetar să se ţină cont şi de numărul de angajaţi şi să se acorde o reducere de 5% la impozit pentru fiecare angajat.
De asemenea, întreprinzătorii doresc să se facă o analiză de impact a măsurii pe trei perioade temporare, respectiv un an, 2-3 ani şi 4-5 ani. Pentru a analiza oportunitatea aplicării impozitului forfetar, Consiuliul a realizat o consultare la nivelul întreprinzătorilor, din care reiese că 85% dintre aceştia consideră că impozitul nu este o măsură binevenită, şi dacă totuşi s-ar introduce întreprinzătorii cred că trebuie să vizeze diminuarea evaziunii fiscale.
Mai mult 2/3 dintre firme apreciază că măsura nu se potriveşte pentru economia în asamblu şi de aceea ar trebui aplicat doar la anumite categorii, domeniile cu prioritate fiind pensiunile, indicate de 83% dintre respondenţii la sondajul realizat de CNIPMMR. Hotelurile, restaurantele, barurile sunt alte domenii indicate de respondenţi, la fel şi spălătoriile auto şi saloanele de înfrumuseţare.
"Spre surprinderea nostră peste 45% dintre cei intervievaţi doresc ca impozitul să fie obligatoriu", a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR. Referitor la criteriile care ar trebui avute în vedere la stabilirea cuantumului impozitului forfetar, cele mai frecvente elemente (50%) sunt activităţile pe care le desfăşoară efectiv întreprinzătorii indiferent de obiectul principal de activitate, indicele de sezonalitate, vadul comercial şi amplasarea, acestea fiind urmate de numărul de salariaţi (33%), obiectul principal şi secundar de activitate (17%), sau doar obiectul principal de activitate (17%).
Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, a anunţat în ianuarie că impozitul forfetar s-ar putea aplica din semestrul al doilea al acestui an, dacă studiul privind impactul măsurii va fi finalizat în primul trimestru.
Impozitul forfetar va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto, cuantumul urmând să fie stabilit după discuţii cu patronatele de profil.
Impozitul urmează să se aplice ca procent dintr-un venit standard pentru fiecare domeniu.
realitatea.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Probleme majore în agrobusiness, nu scapă nici firmele din Botoșani!
Seria problemelor în agrobusiness a început în iulie 2025, când traderul de cereale Transylvania Invest din Arad a intrat în concordat preventiv. La începutul lui 2...
Imaginile care au emoționat mii de oameni: ”Tati a venit acasă!” - VIDEO
Momentul este făcut public de Ministerul Apărării Naționale, atrăgând peste 100.000 de vizualizări, dar și mama copiilor, originară din Săveni, județul Botoșani, recunoaște că și-a...
Botoșănean izbit în plin de o mașină la ieșirea dintr-un magazin sătesc!
Un apel la 112 anunța joi seară că, pe raza comunei Horodnic de Sus, din județul Suceava, a avut loc un accident rutier cu victimă, un biciclist fiind lovit violent de un autoturism. Din cerce...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.68 secunde