Hram în condiții speciale la Biserica Sfântul Dimitrie din Botoșani

La Biserica Sfântul Dimitrie din municipiul Botoșani, enoriașii sărbătoresc hramul lăcașului de cult în condiții speciale, impuse de pandemia de Covid-19.

Sărbătoarea Sfântului Dumitru a strâns zeci de oameni la hramul Bisericii care îi poartă numele, din municipiul reședință de județ. Deși Biserica era plină de enoriași, iar alții stăteau și pe afară, numărul participanților nu a fost atât de mare ca în anii trecuți.

Tocmai pentru a se evita îmbulzeala, racla cu sfintele moaște a fost scoasă afară, unde au fost create circuite separate.

 

Unii botoșăneni au mers totuși doar pentru a se închina sfintelor moaște, să aprindă o lumânare și apoi s-au îndreptat spre casă.

Potrivit ordinului comun al Ministrului Sănătății și Ministrului Afacerilor de Interne, mersul la Biserică nu este condiționat de certificatul verde. Însă, participanții la slujbe trebuie să respecte toate măsurile sanitare impuse de autorități.

În acest sens, ordinea și siguranța publică, dar și respectarea măsurilor sanitare, au fost asigurate de către jandarmii botoșăneni.
















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...