Harta salariilor pe judeţe în 2011. Botoşănenii, printre cei mai săraci români

Anul 2011 a fost "mumă" pentru salariile din judeţele Sibiu şi Argeş şi "ciumă" pentru salariile din nordul Moldovei, potrivit unei analize pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Judeţele din Nordul Moldovei au înregistrat cele mai mari scăderi de salarii în 2011. Astfel, angajaţii din Botoşani au pierdut cel mai mult în bugetul salarial în acest an, circa 6%, urmaţi de salariaţii din Suceava (minus 4%) şi Iaşi (minus 3%).

Salariile au scăzut de asemenea în Braşov, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi şi Bistriţa-Năsăud, potrivit celor mai recente date disponibile, valabile la nivelul lunii august.

Judeţele cu cele mai mari creşteri salariale de la începutul anului au fost Sibiu (9,7%), Argeş (6,2%), Olt (6%), Gorj (6%) şi Timiş (4%). Avansul peste media inflaţiei în judeţe ca Sibiu, Argeş sau Timiş se datorează investiţiilor din domeniul producţiei (în special auto) şi IT.

În 2011, salariile românilor nu au ţinut pasul cu creşterea preţurilor. Potrivit datelor INS la nivel naţional, salariul mediu net a avansat cu doar 2,3% în intervalul ianuarie – octombrie 2011 (până la 1.457 lei), sub ritmul de creştere a inflaţiei (peste 3%).

Judeţele cu cele mai mici salarii la nivel naţional au devenit în 2011 Harghita (982 lei), Suceava (988 lei) şi Maramureş (1.026 lei). Spre deosebire de 2010, doar două judeţe au rămas însă cu salarii medii sub 1.000 de lei pe lună în 2011, faţă de cel puţin zece câte erau în urmă cu un an.

Cele mai mari salarii în 2011

Bucureşti – 2.054 lei (salariul mediu net)

Ilfov – 1.806 lei

Sibiu – 1.620 lei

Cluj – 1.524 lei

Gorj – 1.488 lei

Timiş – 1.482 lei

Argeş – 1.477 lei

Constanţa – 1.382 lei

Braşov – 1.334 lei

Dolj – 1.329 lei


Cele mai mici salarii în 2011


Harghita – 982 lei

Suceava – 988 lei

Maramureş – 1.026 lei

Botoşani – 1.027 lei

Vrancea -1.030 lei


Sursa: Realitatea.net, pe baza datelor INS

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...