Guvernul schimba strategia: Am facut o greseala. Nu se va mai pompa in consum!

Consumul nu va mai fi principalul motor al Romaniei. In schimb, Guvernul mizeaza pe o crestere sanatoasa, bazata pe productie, domeniu in care se vor pompa multi bani in urmatorii cinci ani, a precizat vicepremierul si ministrul Economiei Costin Borc intr-un interviu acordat Bloomberg.

Cabinetul condus de Dacian Ciolos a realizat un plan de dezvoltare a tarii. Conceput impreuna cu Banca Nationala a Romaniei si presedintele Klaus Iohannis, acesta va fi aplicat pana in 2020.

Strategia prevede o crestere economica in medie de 5% pe an, a spus Borc.

Ministrul a mai precizat in interviul acordat Bloomberg ca planul de dezvoltare include 16 domenii, printre care se numara agricultura, educatia si infrastructura.

De la consum la stimularea productiei

Romania s-a concentrat inainte de alegerile locale pe reduceri de taxe si majorari de salarii, stimuland consumul si cresterea economica la unul dintre cele mai ridicate niveluri din UE.

Noul plan va marca astfel o schimbare de macaz, dupa ce unii oficiali au avertizat ca actuala traiectorie epuizeaza resursele pentru investitiile pe termen lung.

"Am facut o greseala incercand sa stimulam consumul dincolo de capacitatea de a produce bunuri pe plan intern, iar efectul este vizibil in dezechilibrul comercial. Atunci cand ai capacitate de productie, aceasta garanteaza infrastructura - drumurile si retelele digitale - educatia, asistenta medicala si dezvoltarea culturii", a spus Borc.

El considera ca bugetul poate sustine strategia de dezvoltare a Romaniei, insa e nevoie ca sa se indeplineasca o conditie esentiala: sa existe un consens politic.

Listarile pe Bursa trebuie sa continue

In afara de propunerile strategice, Borc a spus ca politicienii ar trebui sa continue procedurile pentru listarea pe bursa sau vanzarea unor participatii minoritare la companii de stat precum Hidroelectrica si Portul Constanta.

Tranzactiile fac parte din acordul cu Fondul Monetar International si au rolul sa creasca eficienta.

Mai putina birocratie si mai putina coruptie

O alta sarcina importanta a guvernului este cresterea transparentei in administratia publica pentru a sustine eforturile anti-coruptie ale procurorilor din ultimii ani, de oprire a "sifonarii" banilor publici si de a descuraja mita, arata Borc.

In timp ce Transparency International plaseaza inca Romania intre cele mai corupte tari din UE, efectele anchetelor impotriva politicienilor, intre care si fostul premier Victor Ponta, incep sa dea rezultate, a spus Borc.

"Indraznesc sa spun ca a avut loc o scadere semnificativa a coruptiei, nu mai putem spune ca avem o coruptie endemica", a mai aratat Borc, adaugand ca nu este meritul acestui guvern, ci al sistemului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

astăzi, 17:20

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...

Toamna Western la Unțeni: O poveste cu pălării, zâmbete și emoții de toamnă! - FOTO

astăzi, 17:06

Toamna și-a făcut simțită prezența la Unțeni nu doar prin culorile ei arămii, ci și prin emoțiile legate de vreme, care i-au ținut pe copii cu sufletul la gură. Dar ce-ar fi o adevărată a...

Loteria Română a trimis plângeri prealabile primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale!

astăzi, 15:01

O plângere prealabilă a fost transmisă de Loteria Română către primăriile care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, transmite joi primarul Ploieştiului, Mihai Poliţe...