Guvernul îngrașă "Electorata" în ajunul alegerilor

Măsura de restructurare a creditelor pentru românii cu venituri mici, aşa-numita "Electorată" a guvernului Ponta se întoarce cu modificări care le va permite mai multor datornici să se încadreze în schemă.

Potrivit Capital.ro, deducerea lunară la plata impozitului pe venit, începând din 2016, pentru clienți care își restructurează creditele la bancă până la finele anului 2015, a fost majorată la 900 de lei, față de propunerea din varianta inițială a proiectului, care prevedea o deducere de maximum 500 de lei.

În plus, se vor califica pentru această facilitate fiscală persoane fizice care realizează venituri exclusive din salarii, la funcția de bază, sau din pensii de cel mult 2.000 de lei, sumă mai mare decât cea de 1.650 de lei avută în vedere inițial.

Modificările au fost prevăzute în noua variantă a proiectului de act normativ prin care va fi reglementată "Electorata", guvernul alegând să își asume măsura prin ordonanță de urgență.

Statul este dispus să renunțe la venituri de aproape 2 miliarde de lei din impozitul pe venit în 2016 și 2017 pentru a aplica măsura, ceea ce echivalează cu circa 4,5% din încasările anuale din acest impozit.

Potrivit Economica.net, actul normativ referitor la aprobarea acestei scheme care se vrea un sprijin pentru populaţia cu venituri mici şi cu rate la bănci ar urma să fie aprobat în şedinţa de Guvern de azi.

Deşi suma de 900 de lei pare mare, în realitate aceasta reprezintă doar un cuantum la care nu se mai aplică impozitul pe venit de 16% (aşa cum se întâmplă şi în cazul deducerii personale), şi banii care se întorc la debitorul cu contract de muncă nu pot fi mai mulţi de 144 de lei.

Amânarea la plată a până la jumătate din rata lunară nu se face fără costuri pentru debitor, nici în mod normal, nici în condiţiile speciale ale electoratei.

Proiectul de OUG spune că sumele neplătite în perioada de rată redusă se împart, ulterior, în mod egal, într-o perioadă egală cu prima, şi se adaugă la rata "normală", ceea ce face ca la expirarea perioadei de rată redusă, rata curentă să crească brusc.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru a prelua un copil de 3 ani, accidentat de o mașină!

astăzi, 15:29

În cursul zilei de astăzi (nota red. joi, 8 octombrie 2026), un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani, aflat în deplasare către o altă solicitare, a...

Acțiune cu peste 100 de polițiști în municipiul Botoșani: Elevi controlați și trimiși la ore, șoferi atenționați sau chiar amendați! (Foto, Video)

astăzi, 15:15

Astăzi, 8 octombrie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municpiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare ...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 34 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție!

astăzi, 14:45

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, de...