Guvernul a prelungit termenul până la care agenţii economici se pot înscrie în REVISAL!

Agenţii economici îşi pot înscrie sau actualiza datele în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor până la 15 decembrie 2011, stabileşte o Hotărâre aprobată astăzi de Guvern.

Executivul a decis astfel prelungirea termenului de înscriere a acestor date de la 1 noiembrie 2011 la 15 decembrie 2011 în condiţiile în care, până la sfârşitul lunii octombrie, au transmis date pentru înscrierea în REVISAL 71% dintre angajatori.

Dintre aceştia, 77% au transmis informaţiile on-line, iar 23% au depus formularele la ghişee.

Totodată, actul normativ clarifică elementele privind drepturile salariale care se completează în registrul de evidenţă a salariaţilor, respectiv, salariul de bază lunar brut şi sporurile aşa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

astăzi, 21:23

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

astăzi, 20:51

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

astăzi, 20:02

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...