Guvernul a alocat în premieră buget propriu strategiei pentru romi. "Fondurile vor ajunge în Botoşani dacă..."

Convocaţi de prefectul Costică Macaleţi, membrii Biroului Judeţean pentru Romi au fost anunţaţi că în acest an, pentru prima dată, Strategia Guvernului României de Incluziune a cetăţenilor romi are buget propriu, defalcat pe domenii de activitate. Fondurile sunt pentru anii 2015-2016, iar suma cea mai mare, de peste 160.000 mii lei, este destinată rezolvării problemelor locative. Cca 138.000 mii lei au fost alocaţi pentru domeniul educaţiei tinerilor romi, în timp ce al treilea capitol ca finanţare este cel al sănătăţii, cu un buget de peste 36.000 mii lei.

"Fondurile vor ajunge în Botoşani dacă primăriile şi celelalte instituţii implicate în problematica romilor vor depune proiecte documentate, dacă vor implementa în mod real măsurile propuse pentru aceşti ani", a explicat prefectul Costică Macaleţi.

BJR a prezentat în acelaşi context calendarul activităţilor propuse pentru implementarea măsurilor de protecţie şi integrare a minorităţii  rome din judeţul Botoşani, punându-se accent pe reducerea discrepanţelor dintre copii, luându-se în calcul sistemul de burse, oferirea primelor de angajare, organizarea şi reorganizarea structurilor de asistenţi comunitari şi mediatori sanitari.

La discuţii a participat şi deputatul Tamara Ciofu, vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor. Aceasta a preluat o serie de probleme ridicate, atenţionând asupra necesităţii înscrierii familiilor de romi la medicii de familie. Totodată, parlamentarul a mulţumit autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în vederea implementării unui proiect pilot ce include judeţul Botoşani, alături de alte trei din ţară. 

"Au fost prinse opt comune din Botoşani în acest proiect finanţat din fonduri UE, urmând să se discute în perioada imediat următoare cu fiecare comunitate şi fiecare persoană în parte. Vom avea şi alte întâlniri, cu domnii primari şi cu alţi reprezentanţi de instituţii şi vă rog să acordaţi tot sprijinul necesar", a explicat deputatul.

Tamara Ciofu a anunţat şi înfiinţarea unei linii verzi menite să stea la dispoziţia comunităţilor rome, pentru semnalarea problemelor de sănătate, se arată într-un comunicat remis redacţiei de către Cancelaria Prefectului.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Moldovenii au luat cu asalt granițele României. Motivul pentru traficul intens de la Sculeni şi Albiţa

astăzi, 17:59

Polițiștii de frontieră recomandă tranzitarea și prin Punctul de Trecere a Frontiere Stânca, din județul Botoșani. Poliţia de Frontieră anunţă că traficul este intens pe intrarea ...

O biserică din Botoșani și-a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele!

astăzi, 17:16

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani a înființat o bibliotecă pentru cititorii de toate vârstele și pentru toate gusturile. Cărțile se po...

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...