Ginerele unui deputat va sta trei ani în Penitenciarul Botoșani!

Un tânăr a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani, luni seară, după ce a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare, într-un dosar de contrabandă cu țigări.

Ginerele unui deputat va sta trei ani în Penitenciarul Botoșani!

   Foto: monitorulsv.ro

Mihai Valentin Nistor este ginerele lui Tiberiu Boșutar, care s-a făcut cunoscut în calitate de activist de mediu și care acum este deputat în Parlamentul României, din partea AUR, în județul vecin, Bistrița-Năsăud.

Mihail Valentin Nistor a fost condamnat la cei 3 ani de închisoare de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, iar Curtea de Apel Suceava i-a respins apelul, în ședința de luni, 2 februarie, potrivit monitorulsv.ro.

Afacere mare cu țigări, ”stricată” de polițiști pe timp de noapte

 

Pe 8 mai 2021, pe timp de noapte, polițiștii de la secția Rurală Vama au avut o informație cu privire la faptul că două persoane au depozitat în anexa unui imobil o cantitate mare de țigări. A fost vorba de o casă bătrânească, ce aparent nu ar fi atras nimănui atenția.

Din anchetă a rezultat că întreaga cantitate de țigarete de contrabandă a fost depozitată în respectiva locație pe data de 5 mai de către Mihail Valentin Nistor și Mihai Oblezniuc.

Cei doi au deținut și transportat respectivele bunuri supuse accizării, fără a deține documente legale de proveniență.

La vremea respectivă, cei doi inculpați au fost reținuți și arestați preventiv, în scurt timp însă măsura fiindu-le înlocuită cu cea a controlului judiciar.

Tot în 2021, același Mihail Valentin Nistor a fost vizat și de un control al Gărzii Forestiere, la firma acestuia de exploatare lemn din satul Demăcușa, comuna Moldovița. În urma controlului, Garda Forestieră Suceava a confiscat peste 80 mc resturi de lemn de esență rășinoase, în valoare de 7.843 de lei. Societatea în cauză nu avea documente care să ateste proveniența legală a acestei cantități de resturi de lemn, mai scrie sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...

Frații Pavăl extind rețeaua Carrefour cu noi producători români!

astăzi, 18:07

Cinci familii de legumicultori din Matca, județul Galați, vor furniza fructe și legume cultivate pe o suprafață de 10 hectare. Producția este destinată magazinelor Carrefour din întreaga ...