Ghiorghita se autosuspenda din PDL! Cearta ca la usa cortului in Consiliul Local!

"Autosuspendarea intra in vigoare de astazi si este valabila pana la solutionarea celor doua dosare penale", a anuntat Florin Ghiorghita. Fostul viceprimar face un pas in spate si se autosuspenda din PDL, pana cand justitia va clarifica situatia dosarelor in care acesta este cercetat.

"Voi inainta o hartie Consiliului Local, prin care va aduc la cunostinta ca incepand de astazi ma autosuspend din cadrul PDL si implicit din grupul politic al consilierilor PDL Botosani. Autosuspendarea intra in vigoare de astazi si este valabila pana la solutionarea celor doua dosare penale. De astazi si pana atunci voi activa ca si consilier independent neafiliat unui grup politic. Sper ca acelasi lucru sa il faca si ceilalti mebri ai CL sau ai Executivului Primariei care vor face obiectul unor dosare penale. Asa sa ne ajute Dumnezeu", a declarat Florin Ghiorghita, in cadrul sedintei de Consiliu Local de joi. 

Gestul lui Florin Ghiorghita vine ca urmare a scandalului in care este implicat referitor la acuzatiile privind furtul de apa.

Fostul viceprimar a pus la dispozitie in CL, celor care l-au acuzat, actele de proprietate al imobilului in care locuieste, precum si contractele incheiate cu Nova Apaserv, dar si dovada ca se afla cu plata la zi a facturilor.

Ghiorghita a mai spus: "I-as ruga pe cei pe care ii doare de imaginea CL sa isi vada de treaba lor de consilieri locali".

Reamintim faptul ca, in urma cu cateva zile, consilierul local Mihai Tincu a cerut PDL sa ii retraga spirijinul politic lui Florin Ghiorghita, din cauza acuzatiilor care planeaza la adresa fostului viceprimar al municipiului Botosani.
 

UPDATE: Circ total la CL! Consilierii locali se cearta, Florin Ghiorghita cerand sa fie "tras de urechi" si actualul viceprimar de Botosani, Cosmin Andrei, care "nu a platit 18 facturi la apa".

"M-am saturat de atacuri si amenintari, de declaratii politice care implica familia, eu nu am facut declaratii ca domnul Cosmin Andrei nu si-a platit 18 facturi la apa. Poate il trageti de urechi si pe domnul Andrei ca nu si-a platit apa", a spus Florin Ghiorghita, replica venind imediat din partea viceprimarului in functie: "Nu e societatea mea, e a familiei mele".

In discutii a intervenit si primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc: "Putin respect, domnul consilier. Nu cred ca va cer prea mult. Ar fi fost pentru prima data cand un om politic botosanean si-ar fi asumat faptele si ar fi facut un act de curaj. Sa nu transformam Consiliul Local intr-un ring al rafuielilor".

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

astăzi, 19:50

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

astăzi, 19:37

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

astăzi, 18:13

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...