Presedintele Consiliului Judetean Botosani, Gheorghe Sorescu, nu a dorit sa vorbeasca foarte mult despre ancheta procurorilor DNA desfasurata la societatea Nova Apaserv.
Birourile societatii de la Tratoria au fost "vizitate", joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind vizate toate documentele privitoare la contractul de închiriere pentru spaţiul în care funcţionează în prezent Nova Apaserv.
"Nu am ce sa comentez. Au fost ridicate niste documente. Este o decizie pe care a luat-o la acea data Consiliul de Administratie. Cred că dacă lucrurile erau foarte clare, nu apăreau astfel de situaţii. Dar iată că apar astfel de situaţii", a precizat Gheorghe Sorescu.
Una dintre persoanele care ar urma să fie audiată de procurori este şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, ca martor.
Deocamdată, în acest dosar nicio persoană nu are calitatea de suspect, dar în toamnă procurorii vor face încadrarea juridică a faptelor şi persoanelor care se fac vinovate şi li se va aduce la cunoştinţă calitatea de suspect.
Gheorghe Sorescu, despre ancheta DNA de la Nova Apaserv: "Daca lucrurile erau clare nu apareau astfel de situatii"
Ionuț Tăbultoc Monday, 29 June 2015 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.82 secunde