Ce schimbare propun deputaţii pentru elevi, în noul an şcolar!

Deputaţi de la toate partidele propun ca elevii să nu mai meargă la cursuri decât dimineaţa, atunci când randamentul lor e maxim. După amiaza, arată iniţiatorii legii depuse la Camera Deputaţilor, copiii sunt deja obosiţi când ajung la şcoală, prânzul devine cină, iar temele le fac noaptea târziu.

Liberalul Alexandru Băişanu scrie în expunerea de motive că propunerea asigură egalitate de şanse, pentru că nu e corect ca unii copii să înveţe dimineaţa, iar alţii după amiaza. Motivul: studiile psihologice arată că eficienţa maximă a elevilor este între orele 8 si 13.

În total, 30 de deputaţi au semnat iniţiativa legislativă. Potrivit textului, învăţământul primar, gimnazial şi liceal se organizează şi funcţionează cu program de dimineaţă, arata Realitatea.net.

Iniţiatorii legii dau de înţeles că au şi susţinerea părinţilor, care, în trecut au făcut o petiţie online pentru susţinerea învăţământului într-un singur schimb. Cel mai adesea, elevii sunt împărţiti în ture, atunci când nu sunt suficiente săli de clasă.

Deputaţii spun că problema spaţiului ar putea fi rezolvată, dacă s-ar valorifica fie clădirile de pe lângă şcoli, fie toate sălile din unităţile de învăţământ. În toamnă, propunerea intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor, apoi va fi trimisă la Senat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Operațiunea JUPITER: Peste 300 de percheziții domiciliare, în această dimineață - VIDEO

astăzi, 08:39

O amplă operațiune a Poliției Române și Parchetului General are loc marți, la nivel național, în cadrul acțiunii JUPITER. Anchetatorii desfășoară 304 percheziții domiciliare &ic...

Starețul Mănăstirii Neamț, născut în Copălău, împlinește astăzi 64 de ani de viață și 29 de stăreție!

astăzi, 08:14

Părintele Arhimandrit Benedict Sauciuc s-a născut pe 3 noiembrie 1962, în localitatea Copălău, județul Botoșani, din părinții Ioan și Elvira, fiind al optulea dintre cei unspr...

Cu soția la meci. Cum a fost surprins antrenorul suspendat în timpul duelului pierdut de FC Botoșani în Bănie

astăzi, 07:57

Regulamentele FRF impun restricții clare tehnicienilor aflați în stare de suspendare. Aceștia nu au voie să stea pe banca de rezerve, să intre în vestiarele echipelor, în tunel ...