GHEORGHE MARCU: Mesaj pentru pensionari!

Ziua de 1 Octombrie este dedicată omagierii şi respectării celor vârstnici, fiind desemnată drept Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.

Frumoasa imagine a omului vârstnic, aparţine conştiinţei noastre şi ea trebuie preluată şi de tânăra generaţie, dăinuind ca un semn de nobleţe pentru persoanele de vârsta a treia.

Viitorul seniorilor noştri, trebuie abordat în contextul unei societăţi pentru toate vârstele, în care respectul şi grija pentru cei care ne-au dat viaţă sunt elementele cheie.

Însă România este tot mai dezechilibrată social, tot mai polarizată şi cu tot mai mulţi oameni expuşi la sărăcie şi excludere socială.

Zi de zi pensionarii sunt puşi la zid, iar apărătorii drepturilor lor sunt consideraţi "ticăloşi".

Raportat la ultimile date statistice, în judeţul Botoşani la sfârşitul trimestrului al doilea al anului 2011, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat este de 77126 persoane, având o pensie medie lunară de 634 de lei. Cum se poate trăi cu un asemenea venit care este posibil să mai fie şi impozitat?

Este o întrebare la care guvernul şi parlamentarii PDL sunt obligaţi să răspundă pentru că pensionarii au fost cel mai dur loviţi de măsurile aberante adoptate în ultimii ani.

Guvernanţii au uitat de datoria morală pe care o au faţă de persoanele vârstice, au uitat că sunt datori să le ofere condiţii mai bune de viaţă, deoarece aceştia şi-au făcut datoria faţă de ţară şi faţă de generaţia actuală.

Cu toate acestea cred în puterea şi înţelepciunea vârstnicilor de a face faţă tuturor greutăţilor cu care se confruntă.

Personal folosesc acest prilej pentru a-mi manifesta solidaritatea cu domniile lor, să-i asigur că nu sunt singuri şi să le adresez cu ocazia acestei zile, urări de sănătate, linişte sufletească şi speranţa reînnoită în purtarea de grija a Bunului Dumnezeu. Cu profund respect şi aleasă consideraţie.

Presedinte P.S.D. Botoşani, senator Gheorghe Marcu.

 

Si femeile social-democrate i-au sarbatorit pe varstnici!

Cu fiecare zi suntem cu toţii mai în vârstă şi sperăm mai înţelepţi. Pentru dumneavoastră, vârstnicii, această unitate de masură a vremelniciei este mai grea. Mai încărcată de amintiri, de neputinţe, de boli, de singurătate. Dar aşa cum toamna nu e doar încheierea exuberanţei estivale, ci şi răstimpul roadelor, tot astfel, vârsta senectuţii nu socoteşte doar ce-a risipit, ce-a mai rămas, ci şi ce a adunat. Tocmai de aceea, ziua de 1 octombrie a fost declarată de ONU "Ziua internaţională a persoanelor vârstnice", pentru a ne sensibiliza asupra condiţiei respectabile şi vulnerabile a acestor persoane, pentru a ne manifesta solidaritatea cu domniile lor, mai ales în aceste vremuri încercate.



Această zi are ca scop, nu numai aprecierea persoanelor vârstnice, dar şi aducerea în prim-planul preocupărilor autorităţilor statului şi al opiniei publice a problemelor vârstnicilor - deloc uşoare şi deloc puţine - care le fac viaţa grea.
Pentru guvernul PDL este mai mult decât o datorie să se gândească la pensionari, să le ofere un trai decent. Însă vârstnicii, seniorii reprezintă în prezent o categorie marginalizată.

Foarte mulţi dintre aceştia trăiesc într-o nemeritată şi umilitoare sărăcie. Toate măsurile implementate de acest guvern iresponsabil, nu au făcut decât să aducă în pragul disperării această categorie de populaţie.

Nu a rămas decât speranţa că înţelepciunea dumneavoatră vă va ajuta să depăşiţi această perioadă în care sărăcia este starea normală a dumneavoastră, umilirea este cuvântul corect cu care sunteţi trataţi după ce  v-aţi făcut datoria  timp de 40 sau 45 de ani faţă de ţară şi de generaţia actuală.



Pentru a nu trece neobservată această frumoasă zi, Femeile Social Democrate împreună cu domnul preşedinte Gheorghe Marcu şi domnul Secretar Executiv Gheorghe Vâzdoagă, au fost alături de pensionarii din municipiul Botoşani, le-au oferit flori, dulciuri, arătându-le respectul de care se bucură, dar şi consideraţia pentru puterea cu care, în fiecare zi, o iau de la capăt.

Cu tot respectul cuvenit, daţi-ne voie să vă transmitem cele mai dragi gânduri, pline de căldură sufletească, iar grijile şi necazurile pe care le aveţi să nu vă umbrească viaţa pe care o meritaţi să o trăiţi decent după atâta muncă şi trudă depusă în slujba noastră, a tuturor.

La mulţi ani!

Organizaţia Femeilor Social Democrate Botoşani
Preşedinte DOINA ELENA FEDEROVICI


 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Soba pe lemne - consumul real se vede după prima iarnă, nu în fișa tehnică

Tuesday, 25 August 2026

Listele de modele și procentele de randament sunt un punct de pornire, nu un calcul al facturii. În realitate, o sobă potrivită într-o casă bine izolată poate folosi mult mai puțin c...

Doi pompieri botoșăneni, în lotul României care a fost la câteva sutimi de podiumul european! (Foto)

Tuesday, 25 August 2026

La câteva sutimi de secundă de o medalie europeană! România a încheiat pe locul IV Campionatul European de Sporturi pentru Pompieri, desfășurat în perioada 17–23 augu...

Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția!

Tuesday, 25 August 2026

Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. Pavăl Holding, deținută de frații Dr...