Gasit mort in raul Jijia

Aseară, în jurul orei 20.40, pe raza comunei Todireni, a fost găsit plutind în albia râului Jijia un cadavru. Trupul neînsufleţit a fost recuperat din albia râului cu ajutorul sătenilor, stabilindu-se că bărbatul se numeşte G. Dumitru, de 55 ani, din localitatea Floresti, comuna Todireni, judeţul Botosani.

Din verificari s-a stabilit că acesta in data de 19.07.2010 bărbatul a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 16.00 la un consătean, după care a plecat spre domiciliu pe lângă albia râului Jijia.

Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului nu au fost puse în evidenţă urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morga Spitalului Judetean  Botoşani, urmând ca în data de 21.07.2010 să fie efectuată necropsia, iar în funcţie de rezultat va fi propusă soluţie procedurală.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...

LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)

astăzi, 09:18

CITIND REVISTA „SCÂRȚ”  NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...