Gara din Botoșani a fost și ea verificată de comisarii ANPC

În perioada 6-7 februarie 2020, Autoritatea NaÅ£ionala pentru ProtecÅ£ia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, la nivel naÅ£ional, o serie de acÅ£iuni de control care au vizat condiÅ£iile de transport pe căile ferate, precum ÅŸi serviciile de alimentaÅ£ie oferite consumatorilor în zona gărilor.

Potrivit sursei citate, au fost verificaÅ£i 398 operatori economici care prestează servicii în domeniul transportului feroviar de calatori ÅŸi operatori economici care îÅŸi desfăşoară activitatea în incinta sau în apropierea gărilor, constatându-se abateri la un număr de 295 (aproximativ 74 %) de la prevederile legale in vigoare privind protecÅ£ia consumatorilor.

 

Respectul operatorilor economici pentru consumatori, pentru drepturile acestora trebuie să fie prioritar. Lipsa apei potabile, condiÅ£iile de transport improprii, a mizeriei din vagoane, a lipsei căldurii, lipsa scaunelor în zonele de aÅŸteptare a trenurilor nu trebuie să mai existe în România. În perioada următoare, ANPC în colaborare cu Ministerul Transporturilor, Infrastructurii ÅŸi ComunicaÅ£iilor vor verifica permanent situaÅ£ia din trenuri ÅŸi gări, ca astfel de cazuri să fie din ce în ce mai izolate ÅŸi să putem beneficia de condiÅ£ii de transport civilizate, la nivel european”, a declarat Eduardt Cozminschi, PreÅŸedintele ANPC.

Cu referire la gara botoșăneană, oficialul a precizat că nu au fost constate nereguli, cu excepÈ›ia întârzierilor trenurilor în perioada iernii.

Referitor la situaÅ£ia condiÈ›iilor din Gara BotoÈ™ani, chiar corespunde din toate punctele de vedere, mai ales că este recent renovată.Problema reala este intârzierea constantă a trenurilor in anotimpul rece îndeosebi, dar este in atentia CFR Călători, căci necesită investiÈ›ii în calea de rulare, consolidarea podurilor etc.”, a precizat preÈ™edintele ANPC.

Ca urmare a deficientelor constatate în rândul gărilor din È›ară controlate, organele de control au dispus următoarele masuri:

• oprirea temporara de la comercializare a 549 kg produse alimentare in valoare de 3.959 lei ÅŸi de produse nealimentare în valoare de 841 lei, până la intrarea în legalitate;

• oprirea definitivă ÅŸi scoaterea de la comercializare a cantităţii de 284 kg produse alimentare în valoare de 4.211 lei ÅŸi de produse nealimentare în valoare de 875 lei, produse posibil periculoase pentru consumatori;

• aplicarea de 372 sancÅ£iuni contravenÅ£ionale, constând în 167 avertismente ÅŸi 205 amenzi contravenÅ£ionale însumând 1.213.500 lei, pentru încălcarea reglementarilor privind protecÅ£ia consumatorilor.

Au fost dispuse 10 masuri de oprire temporara a prestării serviciului.

La nivel naÈ›ional, comisarii ANPC au depistat, în timpul acÅ£iunilor de control, o serie de abateri dintre care enumeram:

• în spaÅ£iul destinat circulaÅ£iei calatorilor din incinta gărilor existau găuri în paviment, lipseau bucăţi de piatra/gresie, canale/guri de canal neconforme;

• condiÅ£ii igienico-sanitare necorespunzătoare în compartimente, iar fotoliile cu care sunt dotate acestea aveau tapiÅ£eria pătata, rupta, cu cotiere rupte, murdare, tetiere murdare;

• în zona peroanelor, băncile destinate călătorilor nu erau ÅŸterse complet de zăpadă pentru a putea fi utilizate;

• peronul nu era înălÅ£at ÅŸi se afla la o distanta destul de mare de tren, fiind îngreunat, astfel, accesul în tren ÅŸi punându-se în pericol securitatea calatorilor ;

• rampele pentru persoanele cu dizabilităţi nu erau curăţate de zăpadă, existând ÅŸi crengi de copaci rupte, ce blocau calea de acces;

• pereÅ£ii ÅŸi tavanul din interiorul staÅ£iilor erau insalubre prezentând pete de mucegai ÅŸi infiltraÅ£ii;

• ferestrele sălilor de aÅŸteptare erau sparte ÅŸi neigienizate, existând păsări în interiorul clădirii;

• în zona peroanelor, existau gunoaie ÅŸi saci de plastic de gunoi neridicaÅ£i;

• lipsa burlanelor de scurgere a apelor pluviale;

• lipsa scaunelor sau scaune insuficiente în sălile de aÅŸteptare;

• finisajele pasajelor subterane erau deteriorate, cu trepte ciobite, pereÅ£i/tavane scorojiÅ£i, cu infiltraÅ£ii de apa;

• toaletele erau neigienizate ÅŸi scaunele murdare;

• în sălile de aÅŸteptare pereÅ£ii erau exfoliaÅ£i, existau pânze păianjen pe tavan ÅŸi pereÅ£i, tocăria era deteriorata ÅŸi exfoliata, coÅŸurile de gunoi aveau tabla ruginită;

• recipientele pentru săpun lichid erau goale, iar o parte din chiuvete nu aveau baterie sanitara;

• la toaletele pentru bărbaÅ£i era un miros pestilenÅ£ial de urina ÅŸi amoniac, din cauza neigienizării corespunzătoare a pisoarelor;

• în unele gări peroanele ÅŸi căile de acces către liniile ferate nu aveau rampe pentru persoane cu dizabilităţi, diferenÅ£a de nivel fiind foarte mare de la peron la scara trenului;

• lipsa iluminării peronului;

• săli de aÅŸteptare fără instalaÅ£ie de încălzire ;

• în unele săli de aÅŸteptare exista mobilier cu parÅ£i lipsa, înveliÅŸ degradat, iar grupurile sanitare aveau pereÅ£ii cu porÅ£iuni degradate, uÅŸile cabinelor nu erau prevăzute cu sistem de închidere fiind legate cu sfoara sau bucăţi de material plastic;

• în sălile de aÅŸteptare caloriferele ÅŸi pavimentul erau murdare, neigienizate ÅŸi existau deÅŸeuri depozitate după calorifere;

• info-chioscurile din sălile de aÅŸteptare erau defecte;

• la intrarea în anumite gări existau porÅ£iuni lipsa de scări (măcinate);

• în tunelurile pietonale scările erau acoperite cu mocheta antiderapanta, depreciata pe anumite porÅ£iuni (bucăţi lipsa sau capete desprinse).

Operatorii economici care îÅŸi desfăşurau activitatea în incinta sau în apropierea gărilor au fost sancÅ£ionaÅ£i pentru următoarele abateri:

• comercializare de produse preambalate, neetichetate individual în totalitate ÅŸi comercializare de produse de patiserie vrac cu data limita de consum afiÅŸata la locul de vânzare de 48 ore, fata de 24 ore cât prevede Regulamentul 1169/2011 ÅŸi fără a avea afiÅŸat pe eticheta de preÅ£ ingredientele alergene;

• comercializare de prăjituri fără a se realiza informarea consumatorilor, la locul de vânzare, cu privire la faptul ca au fost aprovizionate în stare congelata;

• comercializare de fursecuri preambalate ce prezentau pe ambalajul individual doar numărul de lot, celelalte informaÅ£ii regasindu-se pe ambalajul comun, fără a fi accesibil consumatorilor;

• comercializare de diferite salate vrac cu modificări evidente de calitate: oxidare la suprafaţă, aglomerări ÅŸi miros nespecific acidifiant ÅŸi fără a avea afiÅŸate ingredientele alergene (oua, peste, muÅŸtar);

• schimbarea stării termice la unele tipuri de carne, acestea fiind congelate în cadrul unităţii;

• comercializare de produse de patiserie cu denumire incorecta în raport cu ingredientele utilizate în procesul de preparare;

• existenta în unitatea de producÅ£ie de materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită (drojdie, chocolatier white waffle);

• în spaÅ£iul frigorific din dotare, nu erau respectate condiÅ£iile de vecinătate impuse de legislaÅ£ia sanitara in vigoare;

• lipsa substanÅ£elor pentru dezinfecÅ£ia ouălor în coaja utilizate în procesul de preparare;

• utilajele din dotare, mesele de lucru ÅŸi spatiile frigorifice prezentau strat gros de grăsime aderenta pe suprafeÅ£e ÅŸi substanÅ£e organice arse;

• cantarele electronice din dotare utilizate în unitate nu erau verificate metrologic;

• decongelarea peÅŸtelui se realiza la temperatura mediului ambiant;

• spaÅ£iul frigorific de depozitare pentru produsele: mici traÅŸi, carnaÅ£i proaspeÅ£i, scăricica prezenta grătare cu vopseau exfoliata ÅŸi zone de rugina precum ÅŸi urme aderente de resturi organice;

• recipientul în care era păstrat muÅŸtarul utilizat în meniu era neetichetat în totalitate ÅŸi depreciat;

• pâinea era păstrata în saci menajeri;

• pereÅ£ii ÅŸi pavimentul unităţii precum mesele din dotare prezentau zone depreciate, cu gresia lipsa ÅŸi grăsime aderenta pe suprafaţă;

• nu se realiza informarea consumatorilor cu privire la ingredientele alergene ÅŸi cu privire la gramajul preparatelor la grătar;

• se preparau covrigi ÅŸi produse de patiserie cu ingrediente ce nu conÅ£ineau elemente de identificare si caracterizare;

• recipientul în care se fierbeau covrigii prezenta un lichid mâzgos ÅŸi murdar;

• frigiderul în care se depozita aluatul prezenta murdărie, iar tăvile erau degradate.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Colect suspect lângă sediul Jandarmeriei!

astăzi, 17:53

PirotehniÈ™tii din cadrul SRI intervin pentru verificarea unui "colet suspect", aflat in apropierea sediului Inspectoratului JudeÈ›ean de Jandarmi Astăzi, 10 iunie, în jurul orei 1...

Incendiu într-un garaj din municipiul Botoșani! - FOTO

astăzi, 16:58

Pompierii botoșăneni au fost solicitaÈ›i să intervină, miercuri după-amiaza, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un garaj situat pe strada Aleea Tiberiu Crudu din municipiul BotoÈ™...

Utilaje agricole de peste un milion de lei, indisponibilizate de polițiștii din Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 15:46

În cadrul operaÈ›iunii Jupiter, desfășurată la nivel naÈ›ional sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaÈ›ie È™i JustiÈ›ie È™i Inspectoratului General al ...

-->