GALA ANGELICA GHERMAN: Astăzi se decernează Premiul "Învăţătorul Anului"
Stiri Botosani Wednesday, 3 December 2014 ActualitateÎn urma evaluării, comisia de selecţie a decis asupra a patru finaliste ce s-au remarcat prin rezultate deosebite la catedră pe parcursul anului 2014:
-Liliana Budacă – Școala Primară nr.3- Miron Costin, structură a Şcolii Gimnaziale "Gheorghe Burac"- Vlăsinești;
-Daniela Orăşanu – Şcoala Gimnazială nr. 7 "Octav Băncilă" Botoşani;
-Georgeta-Iulia Popa – Şcoala Gimnazială nr. 6 "Grigore Antipa" Botoşani;
-Mariana Agache – Şcoala Gimnazială nr. 14 "Ştefan cel Mare" Botoşani.
Toate finalistele vor primi diplome de excelenţă, iar câştigătoarei i se va decerna placheta "Învăţătorul Anului 2014", alături de un premiu în cărţi acordat de Asociația B-Right Media şi de o finanţare de 1000 de lei, acordată de Fundația Alfa Suflet și Energie.
De asemenea, va primi consultanţă și mediatizare gratuită din partea Asociaţiei B-Right Media pentru un proiect educativ pe care îl va derula, în baza acestei finanțări, până la sfârșitul anului 2014.
Angelica Gherman, în memoria căreia Asociaţia B-Right Media organizează anual această Gală, a fost şi va rămâne în amintirea tuturor ca o învăţătoare şi autoare de cărţi şcolare cu un palmares impresionant care cuprinde: 21 de cărţi şcolare apărute şi două în curs de apariţie, toate editate la Bucureşti; tiraje însumând peste 300.000 de exemplare distribuite în întreaga ţară şi în Republica Moldova, în librăriile tradiţionale şi virtuale; 37 de ani de carieră la catedră; sute de elevi cărora le-a îndrumat primii paşi în şcoală; diploma "Gheorghe Lazăr – clasa I", obţinută în anul 2007 şi diploma "Educatorul Deceniului" decernată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, respectiv Diploma de Merit în domeniul Educaţie, acordată de Primăria Municipiului Botoşani la prima ediţie a Galei Valorilor Feminine, în anul 2009. Angelica Gherman s-a stins din viaţă la 1 martie 2012, după ce, timp de mai mulţi ani, s-a luptat cu o boală necruţătoare.
Gala Angelica Gherman a fost lansată oficial la 1 martie 2013, la prima ediție fiind decernat premiul pentru Învățătorul Debutant al Anului 2013, ce a fost adjudecat de Bianca Ababei, învățător la Școala nr. 6 Botoșani. În cadrul aceluiași eveniment, Filiala Botoșani a Uniunii Scriitorilor i-a acordat Angelicăi Gherman o Diplomă de Excelență post-mortem pentru activitatea editorială desfășurată.
Ediţia a doua a Galei Angelica Gherman a fost lansată în data de 10 noiembrie 2014, înscrierile s-au putut face până la data de 28 noiembrie, zi în care s-a reunit şi comisia de evaluare, fiind selectate finalistele.
ASOCIAȚIA B-RIGHT MEDIA
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Csikszereda - FC Botoșani 2-0. Moldovenii și-au luat bătaie, dar sunt salvați de punctajul din sezonul regular!
Csikszereda a învins-o pe FC Botoșani, scor 2-0, în etapa a noua din play-out-ul SuperLigii. Botoșani știa deja că o va înfrunta pe FCSB la barajul pentru Conference League ce...
Elevii botoșăneni s-au întrecut la concursul de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”, vezi câștigătorii! (Foto)
28 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Io...
Povestea-mărturie a unui botoșănean care a primit un rinichi de la tată, dar organismul l-a respins! Adrian are nevoie de ajutor!
O poveste despre luptă, speranță și multă suferință, dar și despre dorința de a merge mai departe. Adrian a fost diagnosticat la doar 17 ani cu Lupus Eritematos Sistemic, o boală autoimun...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.80 secunde