Gabriela Firea a semnat o petiție de introducere a educației sexuale în școli

Gabriela Firea a semnat o petiție de introducere a educației sexuale în școli

   Sursa foto: Opinia Timișoarei

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, senator PSD, a anunțat sâmbătă că a semnat petiția „Acordul părinților pentru orele de educație sexuală este esențial”. Ea consideră că educația trebuie introdusă în școli doar cu acordul părinților.

Gabriela Firea susține că în urmă cu șase ani a solicitat, tot în Senat, ca Educația sexuală să devină materie obligatorie în școli, ca măsură de prevenție a sarcinilor precoce.

„Nu mi-am schimbat opinia. Suntem în continuare țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare rată de nașteri în rândul adolescentelor. Oare dacă aceste tinere ar fi aflat de la școală despre anumite riscuri nu ar fi putut evita sarcini nedorite? În același timp, sunt de părere că e nevoie de o implicare importantă a părinților.

 

Trebuie să vorbească deschis copiilor, să abordeze și acest subiect tabu, mai delicat. De aceea, cred că părinții trebuie să știe înainte ce informații vor primi copiii lor, de la cine și cum vor fi acestea prezentate. Ca și în cazul orelor de religie, părinții trebuie să-și dea acordul”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Ea a amintit că Parlamentul României a aprobat, anul trecut, obligativitatea obținerii acordului părinților, printr-o modificare a Legii 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

„Președintele Iohannis a făcut contestație, dar Curtea Constituțională nu i-a dat dreptate! Acum, legea este din nou în Parlament! În calitate de senator, membru în Comisia de Muncă, Familie și Protecție Socială, militez pentru drepturile copiilor și ale părinților”, a completat senatorul PSD.

Sursa: Digi24.ro

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un sucevean a cumpărat cel mai mare centru comercial din Botoșani!

astăzi, 09:18

Complexul comercial, care include și hypermarketul Carrefour, a fost cumpărat de la o firmă belgiană de către Patrikev SRL, compania imobiliară din cadrul grupului Savcom. Această mutare ara...

Premieră în BOR. Povestea lui Dionisie Kenan Wang, primul chinez care a devenit preot în România!

astăzi, 09:01

Dionisie Kenan Wang, un teolog și istoric născut în China și crescut în Brazilia, a fost hirotonit preot duminică, 8 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După hirot...

Fiecare secundă contează: Ajutor acordat de jandarmii botoșăneni în cazul unui accident rutier!

astăzi, 08:31

Ceea ce părea o misiune obișnuită de patrulare s-a transformat într-o intervenție în care jandarmii au oferit sprijin persoanelor implicate într-un accident rutier. Pe timpul ...