Gabriel Berca la Botoşani: “Toate structurile MAI să găsească soluţii în bătălia cu evaziunea fiscală”

Gabriel Berca la Botoşani: “Toate structurile MAI să găsească soluţii în bătălia cu evaziunea fiscală”

 Gabriel Berca  

Ministrul administraţiei şi internelor, Gabriel Berca, prezent vineri la Botoşani, a cerut tuturor sctructurilor MAI să se implice în combaterea evaziunii fiscale, spunând totodată că lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale sunt şi principalele priorităţi ale Ministerului pe care îl conduce.

“Suntem un Minister aflat în prima linie în lupta anticorupţie, în lupta cu evaziunea fiscală, în atragerea fondurilor europene. Sunt cele trei teme foarte importante pe care avem obligaţia să le punem în parametri fireşti, într-un an 2012 în care o previziune de creştere economică de 1,5-2%, cu nuanţele de rigoare, dar avem nevoie de creştere economică. Pentru a avea creştere economică avem nevoie de două elemente pe care trebuie să le avem în vedere noi, ca minister: atragerea fondurilor europene, şi aici aş vrea să mă refer apăsat la problema achiziţiilor publice şi a incompatibilităţilor care au rezultat în procesul acesta de atragere de bani europeni. Pe de altă parte, avem această bătălie cu evaziunea fiscală. Stabilitatea economică se poate păstra dacă aducem bani la buget. Eu am spus-o că este o problemă de siguranţă economică, de stabilitate economică şi, din acest punct de vedere, trebuie ca toate structurile MAI să găsească soluţii în bătălia aceasta cu evaziunea fiscală. Banii nu sunt puţini şi ei pot fi aduşi la buget", a spus Gabriel Berca.

Ministrul a spus că toate acestea nu se pot realiza fără o bună colaborare a tuturor structurilor care au competenţă pe această linie.

“Important este să avem colaborarea corectă între instituţii. Mă refer la Poliţie, Gardă Financiară, ANAF şi Parchet. Le-am spus şi colegilor de la Botoşani că eu chiar am semnat un protocol cu Parchetul General, de colaborare, inclusiv la nivel judeţean, între procuror şi poliţist. Sunt obiective foarte bine stabilite, sunt mecanisme care se pun în aplicare şi care pot să aducă eficienţă în această activitate. De asemenea, mă interesează foarte mult mica corupţie, cea care afectează cu adevărat pe cetăţean. De foarte multe ori, cetăţenii sunt afectaţi de această mică corupţie şi nu de problemele mari, la nivel naţional. Confortul de zi cu zi se asigură prin lupta cu această mică corupţie care ne creează probleme", a conchis ministrul administraţiei şi internelor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...